CIMEC. Tezaurele terminologice

Index | Afișare arborescentă | Afișare alfabetică

	Anglia [1]

Collapse <b>Atelier englez</b> [ ] [1.1]

Atelier englez [ ] [1.1]

Etruria [ Manufactură engleză de ceramică, localizată în apropierea oraşului Burslem, fondată de către cunoscutulul ceramist Josiah Wedgwood (1730-1795) în anii 1766-1768 în asociere cu Thomas Bentley, negustor din Liverpool. Concentrând un mare număr de lucrători, manufactura este similară unui mic oraş. Aici sunt produse piese de o excelentă calitate, create conform unor formul petentate de Wedgwood, ca de pildă o gresie neagră numită bazal de către artist, din care sunt realizate vase de tipul celor etrusce şi greceşti, decorate cu figuri pictate în roşu, sau jasperware, o gresie foarte dură de culoare albastră, din care sunt confecţionate piese cu medalioane în relief, în genul cameelor antice şi cu decor alb, liliachiu, galben, verde sau negru. Sunt executate şi piese din ceramică avâ'nd suprafaţa marmorată sau care imită pietrele semipreţioase, agatul de pildă. Jardinierele, vasele, serviciile de masă, de ceai şi de cafea realizate de către această manufactură se remarcă prin forme de o nobilă simplitate. Datorită faimei pe care o cunosc creaţile lui Josiah Wedgwood stilul său este imitat şi de către alţi ceramişti englezi, activi în diferite manufacturi. Ulterior morţii ceramistului Etruria trece printr-o epocă de criză. În prima decadă a veacului următor decorul se îmbogăţeşte prin folosirea motivelor chinezeşti florale - crizanteme pictate în culori de email pe bazalt negru; spre 1850 sunt executate o serie de busturi din bazalt negru alături de reproducerea unor modele anterior folosite realizate din jasperware. Manufactura se dezvoltă superior după cel de-al doilea război mondial. În prezent manufactura este instalată la Barlaston lângă Stoke, operaţiunile sale fiind executate în stil modern. Muzeul Naţional de Artă al României şi Castelul Peleş păstrează în colecţiilor proprii piese valoroase originare din această manufactură. Mărci de autor: Josiah Wedgwood, uneori asociat cu numele negustorului Thomas Bentley. ] [1.1.1]

Birmingham [ ] [1.2]

Bow [ Manufactă engleză de porţelan întemeiată în 1744 sau 1750 de către Heylin şi Fee, preluată de către Weatherby şi Crowther, care îi atribuie numele de New Canton, funcţională până la 1766. Cele mai renumite obiecte sunt executate între 1755 şi 1760, având un colorit specific brun sau albastru închis. Ornamentica este inspirată din cea specific orientală şi extrem-orientală - flori şi frunze dispuse asimetric, mascherone - sau rococo. După 1750 la Bow se confecţionează statuete originale, caracterizate printr-o mare prospeţime. Aceeaşi manufactură produce şi vase cu mânere terminate în formă de inimă şi platourile cu picior scund şi bază ajurată, colorate predominant albastru. La 1766 atelierele sunt transferate la Derby. Ultima perioadă este marcată de un vizibil declin formal - calitate slabă a pastei, ornamentică supraîncărcată, nuanţă cenuşiu deschis a coloritului. Mărci de producător: o ancoră incizată; B; o ancoră şi un pumnal (ultima etapă de producţie). ] [1.3]

Bristol [ Important centru manufacturier englez de sticlărie şi ceramică, fondat la 1651. La sfârşitul veacului numărul atelierelor ajunge la 9. Aici sunt executate piese din renumitul Milchglas, care imită porţelanul - colorit albastru-închis, roşu-purpuriu sau verde-smarald, uneori cu imagine aurită - respectiv candelabre, sfeşnice, casete pentru păstrarea ceaiului, vase, bomboniere, sticluţe de parfum ş.a., sticla fiind uneori faţetată; ornamentică inspirată din decoraţia rococo sau din arta extrem orientală. Cel mai cunoscut artist care lucrează la Bristol în veacul al XVIII-lea este Michael Edkins, care introduce motive ornamentale de factură pseudo-chineză: păsări şi boschete. Atelierele de ceramică, înfiinţate după 1650, produc piese de faianţă similare celor produse în alte centre manufacturiere engleze, ca de pildă Lamberth sau Liverpool, dar şi pese originale, cu decor bianco sopra biaco. Specifice manufacturii Bristol sunt cănile denumite puzzle-jugs, rotunjite şi având gura strâmtă, perforată, legată de toartă, de asemenea prevăzută cu un orificiu, prin care lichidul se scurge, stropindu-l pe băutor. Aceste căni au fost foarte cerute în veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea. Între 1749 şi 1752 o sticlărie aparţinând lui Richard Lunds produce piese din porţelan tandru - un anumit procent de steatită în formula pastei - dar foarte puţine piese au rezistat până în prezent. Între 1770 şi 1781 sunt descoperită zăcăminte de caolin şi petuntse la Cornwall, astfel că sunt fabricate - pentru prima oară în Anglia - porţelan dur, ale cărui calităţi sunt strălucirea şi rezistenţa. La sfârşitul veacului al XVIII-lea Thomas Cjhampion creează statuete de tip neoclasic reprezentând continentele sau anotimpurile alături de servicii de masă caracterizate printr-o elegantă robusteţe. Ornamentica este de tip floral, festonajul pieselor prezentând pastile verzi şi crengi înflorite, în tonuri palide, câteodată subliniate prin roşu închis. Mărci de producător: o cruce; o cruce inscripţionată B; două săbii încrucişate cu oc cruce albastră. ] [1.4]

Burslem [ ] [1.5]

Chelsea [ Primul atelier englez de porţelan tandru, fondat la 1743 în cartierul omonim din Londra. Iniţial este folosită o pastă cu aspectul unei sticle albe, formele pieselor fiind inspirate din argintăria epocii şi ornamentica în stil Meissen - insecte şi flori. După 1749 Nicolas Sprimont, devenit proprietar al manufacturii la 1758, creează piese originale, cu precădere servicii de masă, de formă simplă, decorate cu scene preluate din fabulele esopiene, din operele pictorilor Wateau, Boucher şi Rubens, precum şi cu motive vegetale. Calitatea pastei este ameliorată prin adăugarea în compoziţiei a cenuşii de oase. Producţia se diversifică: apar platouri şi farfurii decorative în formă de păsări sau de fructe, cu aspect insolit, statuete ce reprezintă păsări exotice aşezate pe ramuri de copac sau pe stânci, personaje gen Meissen sau insipare din Commedia dell'Arte. Influenţa manufacturii Sevres va fi resimţită puternic spre sfârşitul secolului, printr-o decoraţie caracteristică - volute aurii - şi prin fonduri albastre, roşii sau galbene. Producţie devine somptuarie şi abundentă. După 1770 manufactura este condusă de către John Duesbury, venit de la manufactura Derby; el introduce forme mai sobre şi onamentică neoclasică. În această ultimă perioadă, cunoscută drept Chelsea-Derby, piesle ajung să fie confundate cu omonimele lor executate la Derby. În 1784 manufactura dispare. Mărci de producător: triunghi (1745-1749); ancoră în relief (1750-1753); ancoră roşie (1758-1770). Imitaţiie Meissen poartă marca de producător a manufacturii în cauză (două săbii încrucişate): ] [1.6]

Coalport [ ] [1.7]

Copelands [ ] [1.8]

Davenport [ ] [1.9]

Derby [ Manufactură engleză de olărie şi de porţelan, localizată în oraşul omonim. Despre atelierele de olărie se cunosc foarte puţine date; în schimb, producţia de piese de porţelan se distinge prin sobrietatea decorului şi armonia coloritului, valorificate de către calitatea pastei, fiind cea mai semnificativă pentru Anglia. Temele favorite: peisaje, scene de luptă, mmotive chinezeşti - după porţlenaul colorat în albastru şi alb; statuetele din porţelan biscuit imită pe cele de la Sevres. Serviciile de masă, în stil neoclasic, sunt ornamentate cu o elegantă simplitate, cu precădere în epoca 1770-1780, a coasocierii cu manufactura Chelsea. Ulterior anului 1810 începe o epocă de regres. Întrw 1811 şi 1826 sunt executate piese cu motive inspirate din brocarturile japoneze. Derby activează şi în prezent. Mărci de producător: D surmontat de o coroană; în anii 1784-1811: iniţialele CD (Crown Derby) înlănţuite; în anii 1811-1848: Bloor Derby surmontat de către o coroană. ] [1.10]

Leeds [ Manufactură engleză de ceramică fondată la Hunslet (Yorkshire) între 1750 şi 1760 de către fraţii Green, desfiinţată la 1878. Piese realizate în stil neoclasic, foarte căutate, cele produse în perioada 1780-1820 fiind cele mai caractristice. Ansamblurile decorative pentru centru mesei ("surtout de table"), coşuleţele, vasele cu mânere împletite terminate cu motive florale, platourile şi farfuriile cu bordură sunt piesele cele mai des fabricate aici, având un colorit verde-gălbui, albastru, negru, liliachiu, iar către 1770 albastru şi roşu. O categorie aparte o formează piesele de tipul Queen's ware, create de către Josiah Wedgwood, adoptat de către majoritatea manufacturilor engleze de porţelan. Marcă de producător: Leeds Pottery, formând două arcuri de cerc întretăiate în formă de X - rar folosită. ] [1.11]

Collapse <b>Liverpool</b> [ Centru manufacturier englez de ceramică. Între 1716 şi 1785 sunt fabricate piese de olărie albăî sau crem, cu precădere căni ornamentate cu peşti, armoarii, trofee sau groteschi. La începutul veacului sunt apreciate cahlele şi plăcile decorative stil Delft, dar spre sfârşit se trece la producerea masivă de faianţă staniferă, de inspiraţie antică, variată formal şi decorativ, având o cromatică dominată de negru pe fond crem şi roşu, precum şi piese de porţelan alb şi albastru,însă dintr-o pastă de slabă calitate. La începutul secolului următor sunt produse piese neoclasice, având preponderenţă cele cu decor imprimat prin transfer inspirat din operele lui Hogarth şi Esop. Serviciile de ceai, sosierele şi paharele produse la Liverpool imită formal produsele similare de tip Worcester, fiind adesea decorate cu motive florale. Nu există mărci de fabricant. ] [1.12]

Liverpool [ Centru manufacturier englez de ceramică. Între 1716 şi 1785 sunt fabricate piese de olărie albăî sau crem, cu precădere căni ornamentate cu peşti, armoarii, trofee sau groteschi. La începutul veacului sunt apreciate cahlele şi plăcile decorative stil Delft, dar spre sfârşit se trece la producerea masivă de faianţă staniferă, de inspiraţie antică, variată formal şi decorativ, având o cromatică dominată de negru pe fond crem şi roşu, precum şi piese de porţelan alb şi albastru,însă dintr-o pastă de slabă calitate. La începutul secolului următor sunt produse piese neoclasice, având preponderenţă cele cu decor imprimat prin transfer inspirat din operele lui Hogarth şi Esop. Serviciile de ceai, sosierele şi paharele produse la Liverpool imită formal produsele similare de tip Worcester, fiind adesea decorate cu motive florale. Nu există mărci de fabricant. ] [1.12]

Sadler & Green [ ] [1.12.1]

Londra [ ] [1.13]

Lambeth [ Centru al ceramicii engleze, dezvoltat la sfârşitul secolului al XVI-lea în cartierul englez omonim. Activ majoritar până la sfârşitul veacului al XVIII-lea, începutul veacul următor. Piese de tip delftware cu decor policrom, format din fructe, păsări, scene istorice sau religioase. Ornamentica sunt inspirate majoritar din arhitectura antichităţii greoc-romane sau din din cea tipic olandeză, franceză, italiană şi extrem-orientală. Sfeşnicele, serviciile de masă, cupele, şi floacoabele sunt decorate cu inscripţii şi cu steme. Se produc şi piese de uz comun. Mărci de producător nu sunt cunoscute, piesele târzii sunt greu identificabile, fiind similare celor omonime produse la Bristol şi Liverpool. ] [1.13.1]

Southwark [ ] [1.13.2]

Mortlake [ Manufactură regală engleză de tapiserii, localizată în aprpiere de Londra, întemeiată de către Iacob I Stuart (1566-1625) în anii 1619/20 cu sprijinul unor meşteri olandezi şi flamanzi. În 1623 se ţese aici, după cartonul lui Rafael (aflat azi la "British Museum")tapiseria "Faptele Apostolilor", într-o versiune diferită faţă de cea executată la Bruxelles după cartonul aceluiaşi autor. Piesele realizate la Mortlake sub conducerea pictorului Francis Crane sunt de o foarte bună calitate artistică şi tehnică. Operele create până către 1640 se caracterizează printr-o mare fineţe, un colorit armonios şi un modeleu savant, obţinut prin haşuri, putând concura cu tapiseriile franţuzeşti. Cele mai renumite piese ţesute la Mortlake sunt: "Jocuri de copii", "Hero şi Leandru", "Triumful lui Cezar", alături de numeroase marine şi verduri. Mortlake îşi închide porţile în anul 1688. ] [1.14]

Nantgarw [ Atelier ceramic englez fondat în 1813 de către ceramistul William Bingsley, venit de la Manufactura Regală Worcester, şi ginerele său Samuel Walker, un tehnician specialist, pe malul drept al Glamorganshire Canal, la mică distanţă faţă de Cardiff. Iniţial reţeta pentru fabricarea porţelanului se baza pe o formulă secretă provenită de la Worcester, iar ulterior Bingslley dezvoltă propria sa formulă în baza unui amestec sintetic de cenuşă de oase cu silicaţi alcalini şi de aluminiu, pentru a recompune formula porţelanului moale folosit la Sevres. Producţie diversificată, farfurii, platouri, statuete ş.a. Motive decorative reprezentate de către flori în ancadramente rococo aurii, pe fundal din haşuri, ghirlande aurii intercalate cu aranjamente florale etc. Se observă un colorit viu, roşu, verde-închis, albastru, şi o predilecţie pentru bordurile de aur. Producţia de porţelan va intra într-un con de umbră către 1820, din pricina lipsei de fonduri, astfel că începând cu 1833 William Henry Pardoe, fiul decoratorului Thomas Pardoe (1770-1823), care i-a urmat părintelui său la conducerea manufacturii va trece la producţia de pipe din porţelan, pentru a salva întreprinderea de la faliment. Între 1833 şi 1920, moment în care producţia fabricii încetează din pricina subtituirii generale a pipei cu ţigareta, au fost executate peste 10.000 de piese pe săptămnă. Actualmente piesele de porţelan din vechea serie sunt foarte rare, fiind păstrate în parte la "Victoria&Albert Museum", Londra, şi "Muzeul Naţional al Ţării Galilor" din Cardiff. ] [1.15]

Rockingham [ ] [1.16]

Ruskin [ ] [1.17]

Sheffield [ Manufactură engleză, localizată în oraşul omonim din apropierea Londrei, în care s-au confecţionat platouri şi vase din cupru placat cu argint, fapt ce a revoluţionat arta orfevrăriei. La 1742 mecanicul Thomas Boulsover, în încercarea de a repara un cuţin, toarnă fără să vrea puţin argint peste cupru şi, prin fuziunea celor două metale la o temperatură anume, obţine un substitut ieftin al argintului. Elevul său Josiah Hancock întemeiază o prosperă industrie care află o importantă piaţă de desfacrere în Irlanda. Este creată o manufactură la Birmingham, care produce piese din cupru placat, decorate în stil neoclasic. La Sheffield s-au realizat iniţial mici obiecte - casete, nasturi, ulterior platouri, candelabre, cupe, căni, coşuleţe, servicii de masă etc.. Primii 20 de ani de activitate au fost cei mai productivi. Meşterii care aplică noua metodă obţin mărci oficiale din 1784, pentru ca produsele lor să fie apărate contra falsificărilor. Cele mai reprezentative piese au fost executate între 1780 şi 1820, fiind încadrate în timp în colecţii; se disting printr-o tentă albăstruie. Apariţia galvanoplastiei la 1840 a determinat dispariţia manufacturii de la Sheffield. Mărci de producător: 1773-1917: pe orizontală, leul şi coroana Angliei, urmate de o literă gotică sau latină simbolizând anul producţiei şi iniţialele meşterilor; 1784-1890: la marca veche se adaugă profilul regelui sau al reginei Angliei. ] [1.18]

Collapse <b>Staffordshire</b> [ District englez cunoscut drept unul dintre centrele de emergenţă ale ceramicii engleze (secolul al XVIII-lea): la Stoke upon Trent - atelierele ceramiştilor Stode şi Minton, iar la Burslem - atelierul lui Josiah Wedgwood (1730-1795), celebru pentru creaţiile sale de tip neoclasic. Manufactura Wedgwood există şi în prezent. ] [1.19]

Staffordshire [ District englez cunoscut drept unul dintre centrele de emergenţă ale ceramicii engleze (secolul al XVIII-lea): la Stoke upon Trent - atelierele ceramiştilor Stode şi Minton, iar la Burslem - atelierul lui Josiah Wedgwood (1730-1795), celebru pentru creaţiile sale de tip neoclasic. Manufactura Wedgwood există şi în prezent. ] [1.19]

Minton [ Manufactură engleză de ceramică, întemeiată la 1796 la Stoke-on-Trent (Staffordshire) de către Thomas Minton (1765-1836), şi care a trecut urmaşilor acestuia, funcţionând şi în prezent într-o clădire construită la 1883. Producţia este formată din olărie de culoare crem şi albastră, faianţă şi, cu ajutorul unor ceramişti din Derby se va extinde şi porţelan, fiind impulsionată după 1825 de către numeroase comenzi venite de pe continent. Piesele fabricate sunt imitaţii ale serviciilor de Sevres până la 1850, urmând ca după această dată sursa de inspiraţie iniţiale a ceramiştilor de la Minton să i se adauge şi ceramica italiană. Epoca de glorie a manufacturii cuprinde afârşitul secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a celui următor, când calitatea pastei pieselor şi a decorului acestora este similară celor produse de către mnanufacturile franceze. Motivele decorative sunt de origine orientală şi extrem orientală - peisaje - precum şi neoroco - buchete, pe fond albastru deschis. Mărci de producător: M (Minton), H.M. & Co. pentru veacul al XIXlea, şi M însoţit de globul terestru pentru prezent. ] [1.19.1]

Collapse <b>Stoke on Trent</b> [ Localitate în Anglia în care au activat o serie de ceramişti cunoscuţi ca Spode, Copeland, Miton şi Bilton.
Josiah Spode (1733-1797) a fost unul dintre cei care au folosit formula producerii porţelanului chinezesc pentru a fabrica piese fine, însă de o mare rezistenţă şi valoare artistică. Formal piesele sale se inspirau din modelele ceramice japoneze, motivele decorative fiind albastre - Spode inovează în domeniul transferului automat de modele pe suport de porţelan glazurat, fapt ce permite mărirea standardizată a producţiei de ceramică. Fiul său, Josiah Spode al II-lea (1754-1827) îmbunătăţeşte calitatea formulei pe care tatăl său o folosea la fabricarea pieselor de porţelan, concomitent cu introducerea unor noi forme şi motive decorative - scene exotice, de pildă vânătoare de tigri în India. Fondată la 1770, firma Spode activează încă, faţă de firmele rivale Copeland şi Bilton.
Thomas Minton (1765-1836), ceramist englez, va deschide un atelier de maiolică şi porţelan de China la Stoke upon Trent în anii 1793/94, fiul său urmându-i la conducerea firmei similar lui Spode, principalul său rival în afaceri. Firma Minton a fost cunoscută pentru porţelanul său aşa-zis "de artă" de-a lungul întregii perioade victoriene (1832-1906), Herbert Minton (1793-1858) angajând numeroşi artizani şi ceramişti de valoare pentru a spori exponenţial calitatea produselor întreprinderii. La Minton va fi introdusă procedura pate-sur-pate de imprimare cu model a porţelanului, după 1870, de către Marc-Louis Solon, monopol al atelierelor de la Sevres până atunci, fapt cu totul nou pentru Anglia. Întreprinderea fondată de Minton există încă, sub denumirea de "Minton Limited". Mărci de producător: M(inton). ] [1.20]

Stoke on Trent [ Localitate în Anglia în care au activat o serie de ceramişti cunoscuţi ca Spode, Copeland, Miton şi Bilton. Josiah Spode (1733-1797) a fost unul dintre cei care au folosit formula producerii porţelanului chinezesc pentru a fabrica piese fine, însă de o mare rezistenţă şi valoare artistică. Formal piesele sale se inspirau din modelele ceramice japoneze, motivele decorative fiind albastre - Spode inovează în domeniul transferului automat de modele pe suport de porţelan glazurat, fapt ce permite mărirea standardizată a producţiei de ceramică. Fiul său, Josiah Spode al II-lea (1754-1827) îmbunătăţeşte calitatea formulei pe care tatăl său o folosea la fabricarea pieselor de porţelan, concomitent cu introducerea unor noi forme şi motive decorative - scene exotice, de pildă vânătoare de tigri în India. Fondată la 1770, firma Spode activează încă, faţă de firmele rivale Copeland şi Bilton. Thomas Minton (1765-1836), ceramist englez, va deschide un atelier de maiolică şi porţelan de China la Stoke upon Trent în anii 1793/94, fiul său urmându-i la conducerea firmei similar lui Spode, principalul său rival în afaceri. Firma Minton a fost cunoscută pentru porţelanul său aşa-zis "de artă" de-a lungul întregii perioade victoriene (1832-1906), Herbert Minton (1793-1858) angajând numeroşi artizani şi ceramişti de valoare pentru a spori exponenţial calitatea produselor întreprinderii. La Minton va fi introdusă procedura pate-sur-pate de imprimare cu model a porţelanului, după 1870, de către Marc-Louis Solon, monopol al atelierelor de la Sevres până atunci, fapt cu totul nou pentru Anglia. Întreprinderea fondată de Minton există încă, sub denumirea de "Minton Limited". Mărci de producător: M(inton). ] [1.20]

Doulton [ ] [1.20.1]

Spode [ ] [1.20.2]

Wedgwood [ Manufactură engleză specializată în producerea şi comercializarea de ceramică, porţelan şi, din 1987, cristaluri - sub marca de producător "Waterford Wedgwood" - începând cu anul 1759, moment în care Josiah Wedgwood fondează firma "Wedgwood and Sons". Specific acestei firme au fost inovaţiile: în arta decorativă - ceramică de inspiraţie clasică, decorată în relief cu secvenţe mitologice sau moderne, precum şi reconstituirea reţetei porţelanului chinezesc, remarcabil prin fineţe şi rezistivitate; produsele din porţelan ale firmei sunt de inspiraţie orientală sau europeană, ori combină elemente orientale cu elemente pur englezeşti, în funcţie de epocă; iar în domeniul prelucrării ceramicii Wedgwood a obţinut mari succese în domeniul măsurării temperaturii corecte de ardere a pieselor. Mărci de producător: W, Kutany Crane by Wedgwood. ] [1.21]

Worcester [ Una din cele mai însemnate manufacturi engleze de porţelan, întemeiată de către un grup de chimişti în 1751, între care şi cunoscutul în epocă Dr. Wall. Scimbă conducerea şi înghite, treptat, manufacturile rivale, funcţionând până în prezent sub denumirea Royal Worcester Company (adoptată în 1863). Prima manufactură de porţelan engleză care foloseşte în compoziţia reţetei pastei de porţelan caolinul, extras din Ţara Galilor, şi steatita. Produce veselă, figurine, servicii de masă etc. decorate după modele inspirate din orfevrărie sau prelucrate după modele franceze, germane şi extrem-orientale. Caracteristică principală - imprimarea prin transfer a decorului în cazul serviciilor de masă; piese monocolore iniţial, apoi multicolore. Măric: W; Flight; F B (Flight şi Barr); Chamberlains Works; post 1862, încadrat într-un medalion oval, pe trei rînduri orizontale: Worcester Royal Works. ] [1.22]


	Atelier central-european [2]


	Atelier nedeterminat [3]


	Atelier occidental [4]


	Austria [5]

Atelier austriac [ ] [5.1]

Collapse <b>Atelier vienez</b> [ ] [5.2]

Atelier vienez [ ] [5.2]

Alt-Wien [ Marcă de producător. ] [5.2.1]

Lobmeyr [ ] [5.2.2]

Schlaggenwald [ ] [5.3]


	Balcani [6]

Atelier balcanic [ ] [6.1]

Atelier bizantin [ ] [6.2]

Atelier bulgăresc [ ] [6.3]

Atelier dalmat [ ] [6.4]

Collapse <b>Atelier grecesc</b> [ ] [6.5]

Atelier grecesc [ ] [6.5]

Atelier athonit [ ] [6.5.1]

Creta [ ] [6.5.2]

Atelier sârbesc [ ] [6.6]

Atelier sud-dunărean [ ] [6.7]


	Belgia [7]

Anvers [ Centru manufacturier flamand al ceramicii, sticlei şi tapiseriei, în care primele ateliere apar în veacul al XV-lea, fiind întemeiate de către meşteri italieni, ce executau piese tipice pentru producţia manifacturilor similare din Peninsulă. În 1558 Pasquetti din Brescia fondează o manufactură ce operează în genul sticlăriei veneţiene, având o producţie de un rafinament ridicat din punct de vedere artistic şi tehnic. După o pauză de o jumătate de secol, în anii 1677-1689 sunt executate sub conducerea veneţianului Pompeio, elevul sticlarului George Ravenscroft (1618-1681; inventatorul cristalului englezesc numit "flint-glass), piese de sticlărie în stilurile veneţian, englezesc sau local. Paharele de tip "Roemer", clopotele şi vasele cu motive decorative de tip mascherone (figura lui Neptun, ornament specific acestei manufacturi) se bucură de o mare apreciere. Dintre tapiseriile produse începând tot cu veacul al XV-lea, în tehnica "basse-lisse", cele mai cunoscute sunt "Muncile lui Hercule" (secolul al XVI-lea) şi "Faptele Apostolilor" (sfârşitul veacului al XVII-lea). Manufactura de tapiserii ajunge un concurent serios al manufacturilor similare din Bruxelles, multe piese fabricate în Anvers fiind semnate în fals, ca şi cum ar fi fost executate în Belgia. ] [7.1]

Atelier flamand [ ] [7.2]

Audenaarde [ Centru manuacturier flamand în tehnica "basse-lisse", fondat cândva după 1350. Specializat în compoziţiile numite "verdures". Din veacul al XVI-lea se ţes o serie de scene câmpeneşti, după cartonaşele pictorilor David Teniers II şi David Teniers III. fiul primului, când se şi extinde activitatea manufacturilor în baza unor comenzi venite din Franţa, după un declin în veacul anterior cauzat de către guvernarea oraşului de către spanioli. Din 1691, datorită unor taxe prohibitive impuse de către ţările importatoare, ţesătorii emigrează majoritar în alte centre manifacturiere flamande, localize la nord. Marcă de autor: armoariile oraşului - un leu negru cu gheare colorate în roşu-aprins, pe un fond format prin alăturarea alternantă a unor benzi galbene şi roşii. ] [7.3]

Bruges [ ] [7.4]

Bruxelles [ Faimos centru manufacturier flamand al fabricării tapiseriei şi ceramicii. În primul caz, la 1488 meşterii tapiseri flamanzi din Bruxelles creează una dintre cele mai puternice bresle medievale, în atelierul lui Pieter van Aelst fiind ţesută la 1515 suita "Faptele Apostolilor", pentru papa Leon al X-lea. Alte manufacturi, cum ar fi cele conduse de către Kempeneere şi Geubels, execută piese remarcabile prin fineţe, cu subiect mitologic, inspirat din faptele de vitejie contemporane lor sau religios, având un colorit somptuos, în general galben sau verde. Un loc aparte îl deţin piesel fabricate conform cartoanelor lui Rubens şi Jordaens. Apogeul manufacturii este situat puţin după jumătatea veacului al XVI-lea, când sunt executate verduri, devenite originale de la sfârşitul veacului; acestea reprezintă coloane purtând ghivece de flori pe un fundal primăvăratic şi terase. Din veacul următor atelierele renumiţilor meşteri Leyniers, Rimbouts şi Jan Raes execută scene de gen "teniers", de mare succes în acel secol şi în secolul următor. Din veacul al XIX-lea însă atelierele decad în imitaţia servilă a picturii de şevalet. Piese mai cunoscute: "Victoria virtuţilor", "Glorificarea lui Isus", cunoscută şi ca "Tapiseria Mazarină", executată înspre 1500; "Triumfurile zeilor", după opera lui Petrarca (înspre 1510-1520); "Vânătorile lui Maximilian" (1521-1533); "Cele şapte virtuţi cardinale" (circa 1550); "Planetele" (sfârşitul veacului al XVI-lea). Muzeul Naţional de Artă al României posedă mai multe opere valoroase ţesute la Bruxelles. Marcă de autor: un scut între doi B (Bruxelles şi Brabant) alături de iniţialele sau de numele întreg al ţesătorului. În cazul al doilea sunt menţionate pentru început o serie de ateliere de faianţă apărute către mijlocul secolului al XVII-lea, însă cele mai însemnate sunt cele înfiinţate în veacul următor de către Philippe Mombaers, Jacques Artoisenet şi Laeken; producţia lor este formată din piese de faianţă staniferă decorată cu scene pitoreşti în albastru, existând şi o tentativă de imitarea gresiei englezeşti. Către 1866 ultimele ateliere se vor închide în urma apariţiei porţelanului pe piaţă. Produsele tipice pentru manufacturile de ceramică de la Bruxelles sunt cahlele de sobă cu motive rocaille sau neoclasice şi reprezentările-statuete ale unor amoraşi, platourile decorate cu motive de fluturi sau de insecte pe fond verde. Atelierele de porţelan dur, create în diferite cartiere ale oraşului, activează până la sfârşitul veacului al XIX-lea, producţia lor fiind formată din piese ornamentate cu diferite motive de origine orientală şi extrem-orientală sau inspirate din stilurile franceze ale secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea - flori, animale, peisaje, pe un fundal de colorit armonios. Piesele ceramice produse la Bruxelles sunt caracterizate prin calitatea superioară a pastei şi a decorului, dar şi prin raritate, fiind printre cele mai căutate de către colecţionari. ] [7.5]

Liege [ Renumit centru belgian de ceramică, sticlărie, argintărie şi mobilier. Atelierul de faianţă a fost întemeiat în 1752, de către baronul von Bulow, care obţine un privilegiu pentru 30 de ani. Ceramişti francezi execută figurine policrome, plăci pavimentale şi gresii. Motive decorative reprezentate de rămurele ("a la brindille"), colorit al acestuia albastru, ori bazat pe modelele manufacturilor din Rouen şi din Strasbourg. La 1811 manufacturile de ceramică îşi încetează activitatea. Mărci de producător: iniţialele L.G., între care se află ştanţate, stilizat, armoariile oraşului. Sticlăria este fabricată începând cu veacul al XVII-lea de către fraţii Hneri şi Leonard Bonhomme, spriniţi de renumiţi sticlari germani, francezi şi italieni; activitatea manufacturii se va extinde în Bruxelle, Neaumur şi Anvers. Producţie: boluri în formă de lalea, pahar cu aripioare servind ca toarte, cupe cu piciorul format din trei sau patru butoane, pahare de forme animaliere sau decorate cu şerpi, pocale cu striaţii de prindere terminate la baza piciorului care apar pe capac similar unor lacrimi ovale. În veacul al XVIII-lea sunt fabricate barometre, lulele, diverse bibelouri şi împletituri dsin sticlă. Argintăria este încadrată stilistic rocaille-ului, diind inspirată din orfevrăria clasică franceză, fiind renumită datorită formelor ei elegante şi a fineţii ornamentelor. Mobilierul creat între secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea este realizat din stejar, are un aspect masiv, decorat cu ornamente sculptate stil rocaille; suferă influenţa stilurilor olandez, francez şi englez. ] [7.6]

Louvain [ ] [7.7]

Septfontaines Boch [ ] [7.8]

Tournai [ Doornik. Unul dintre cele mai cunoscute centre manufacturiere belgiene, producător de faianţă, porţelan şi, între secolele al XV-lea şi al XVI-lea, tapiserie. Atelier iniţial de gresie şi faianţă, 1689 - 1725; devine atelier de faianţă brună, de tip Rouen, porţelan şi gresie din 1751 şi până în prezent, după ce atelierul este preluat de către ceramistul F.J Peterinck la 1751 sub patronajul Mariei Tereza şi cu sprijinul financiar al comunităţii oraşului Tournai. Porţelanul produs aici este de tip moale, alb, iniţial fiind influenţat stilistic de manufacturile Worcester, Derby, Chantilly, Strasbourg, şi uneori şi Meissen. Etape: decoraţie albastră, ghirlanda formată din cinci buchete, păsări, insecte, spirala cu sau fără de reţea; decoraţie rococo, peisaje, amoraşi, castele, călăreţi, păstori, amoraşi, totul subliniat cu mult aur, motive decorative imaginate de pictorul Henri-Joseph Duivier; decoraţie sobră, de tip Ludovic XVI, cu motive avimorfe, inspirate din "Istoria Naturală" a lui Buffon alternând cu lujeri de aur, şi motivul floral albastru, tipic francez, al cicorii. În secolul al XIX-lea producţia de porţelan se axează pe fabricarea de mînere de cuţit, bibelouri, nasturi şi mânere de baston din aşa-numitul "porţelan biscuit alb". Mărci de producător: un turn (motiv heraldic; apare şi printre armoariile oraşului Tournai); două săbii încrucişate, cu cruci în cele patru colţuri. Defuncta manufactură de covoare funcţiona de la începutul secolului al XIV-lea, în veacul următor produsele sale rivalizând cu piesele similare produse în Arras, cel mai renumit meşter fiind Pasquier Grenier. Compoziţiile se caracterizau prin număr mare de personaje, prezentate într-un decor bogat de copaci şi boschete, accesorizat uneori cu elemente de arhitectură fanteziste. Piese cunoscute atribuite manufacturii de tapiserii din Tournai: "Istoria regelui Clovis" (cca. 1350); "Dreptatea lui Traian" (către 1460); "Istoria lui Ce4zar" (între 1465-1479); "Cele şapte Taine" (sfârşitul secolului al XV-lea); "Tăietorii de lemn" (cca. 1475); "Tinereţa lui Hercule" (sfârşitul secolului al XV-lea). Manufactura îşi încetează activitatea la sfârşitul veacului al XVI-lea. ] [7.9]

Vieux-Rouge [ ] [7.10]


	Cehoslovacia [8]

Atelier cehoslovac [ ] [8.1]

Atelier haban [ ] [8.2]

Boemia [ ] [8.3]

Eichwald [ ] [8.3.1]

Elbogen [ ] [8.3.2]

Lobmeyr [ ] [8.3.3]

Brezova [ ] [8.4]

Karlovy-Vary [ ] [8.5]

Klasterec [ ] [8.6]

Moravia [ ] [8.7]

Moser [ ] [8.8]

Praga [ ] [8.9]

Schlaggenwald [ ] [8.10]

Stara Role [ ] [8.11]


	Constantinopol [9]


	Delftware [ Variantă englezească a ceramicii Delft, datorată introducerii de către ceramişti flamanzi, la 1567, a faianţei stanifere în Anglia. Originalitatea produselor de tip Delft locale se afirmă către 1630, fiind o sinteză a formelor flamando-olandeze şi a decorului bleu-blanc specific pentru olăria fină chinezească. La sfârşitul veacului al XVIII-lea existau ateliere care produceau acest tip de ceramică la Bristol, Lambeth şi Liverpool. Produsele erau reprezentate de către veselă, plăci paimentale, piese decorative diverse. Au devenit renumite platourile mari cu marginea subliniată de către o dungă albastră, roşie ori verde şi flacoanele de vin care dispun de către un medalion sub cioc. Delftul englez este mai rustic decât cel olandez, nu prezintă porţiuni aurite şi dispune de o glazură mult mai fină decât omnologul său de pe continent. ] [10]


	Elveţia [11]

Berna [ ] [11.1]

Geneva [ ] [11.2]

Lenzbourg [ ] [11.3]

Nyon [ ] [11.4]

Schaffhausen [ ] [11.5]

Winterthur [ Manufactură elveţiană de faianţă, dezvoltată dintr-un atelier care fabrica plăci pentru sobe la sfârşitul secolului al XVI-lea. Se cunosc numele a peste 20 de olari, membri ai unei corporaţii puternice, printre care se disting ceramiştii din familia Peau, care activează până în secolul al XVIII-lea. Diversificare ulterioară a producţiei prin fabricarea de plăci decorative smălţuite, verzi, căni, platouri şi panouri de faianţă pictată cu scene biblice sau cu motive ornamentale în stil popular. Apar frecvent armoarii, motive vegetale sau inscripţii, precum şi folosirea culorilor galben şi portocaliu alături de verde. Cahle uneori semnate de către creatori, nu există marcă de producător. ] [11.6]

Collapse <b>Zurich</b> [ Manufactură elveţiană de porţelan şi faianţă întemeiată la 1763 şi condusă de către membrii familiei Spengler până în secolul al XIX-lea. Piesele ceramice sau de porţelan dur şi moale sunt decorate cu peisaje montane, cu motivele Deutsche Blumen şi Zwibelmuster, cu floarea de aster (stelată). Serviciile de masă, cupele, ceainicele au forme caracteristice stilului rococo. Între anii 1775 şi 1780 au fost executate şi gigurine. Piesele de porţelan realizate la Zurich au o largă răspândire în secolul al XVIII-lea, pasta - care conţine caolin loren - fiind cunoscută pentru excelenta sa calitate. Marcă: Z, cu sau fără punct (în albastru). ] [11.7]

Zurich [ Manufactură elveţiană de porţelan şi faianţă întemeiată la 1763 şi condusă de către membrii familiei Spengler până în secolul al XIX-lea. Piesele ceramice sau de porţelan dur şi moale sunt decorate cu peisaje montane, cu motivele Deutsche Blumen şi Zwibelmuster, cu floarea de aster (stelată). Serviciile de masă, cupele, ceainicele au forme caracteristice stilului rococo. Între anii 1775 şi 1780 au fost executate şi gigurine. Piesele de porţelan realizate la Zurich au o largă răspândire în secolul al XVIII-lea, pasta - care conţine caolin loren - fiind cunoscută pentru excelenta sa calitate. Marcă: Z, cu sau fără punct (în albastru). ] [11.7]

Salomon Gessner [ Poet, gravor şi pictor elveţian, 1730-1788; se naşte, îşi desfăşoară activitatea şi moare la Zurich. Talent multilateral, este cunoscut atât pentru picturile sale pe porţelan, cât şi pentru volumele sale de poezii - "Idile", în stilul lui Vergilius şi Theocrit, 1756, "Noi idile", 1772 etc.. ] [11.7.1]


	Europa [12]

Collapse <b>Atelier european</b> [ ] [12.1]

Atelier european [ ] [12.1]

Atelier suedez [ ] [12.1.1]


	Faberge [13]


	Ferrara [ Renumit centru italian de maiolică, porţelan şi de tapiserii, atestat pentru prima oară din punct de vedere documentar la 1436, nu însă şi material. La 1567 sunt menţionaţi doi lucrători din Urbino, consideraţi a fi drept inventatorii moderni ai porţelanului, fapt atestat prin păstrarea unor creaţii specifice; dar unii specialişti tind să clasifice acele piese în galeria porţelanului mai curând florentin decât ferrarez, fiind fabricate sub protectoratul familiei de Medicis. Spre 1450 marchizul Borso d'Este întemeiază la Ferrara o manufactură de tapiserii sub conducerea unui meşter flamand; producţia cea mai însemnată apare la începutul veacului următor, când se ţese "Istoria lui Hercule", "Metamorfozele", inspirată de opera omonimă a lui Publius Ovidius Naso precum şi alte lucrări după desenele artistului Giulio Romano (1492-1546). Manufactura de la Ferrara îşi încetează activitatea la 1546. ] [14]


	Franţa [15]

Arras [ Principal centru manufacturier medieval burgund de tapiserii în tehnica "haute-lisse", fiind pus accent asupra pieselor lucrate cu fir de aur, generic denumite "arazzo" de către italieni din pricina famei acestora. În secolele al XIV-lea-al XV-lea producţia este deosebit de abundentă, însă din 1477 ea va dispare odată cu distrugerea oraşului de către francezi şi dispersarea meşterilor către atelierele din oraşe ca Tournai sau Paris. Tehnica preferată la Arras este caracterizată prin preferinţa pentru ornamentica arhitectonică şi fineţea detaliului. Piesle cele mai însemnate sunt considerate a fi: "Bătălia de la Roosebeke" (1402), "Bunavestire" şi "Patimile" (începutul veacului al XV-lea), "Vânători" (către 1450) şi "Scene de curte" (datare incertă). ] [15.1]

Collapse <b>Atelier francez</b> [ ] [15.2]

Atelier francez [ ] [15.2]

Longwy [ Centru ceramic francez specializat în fabricarea faianţei, fondat la 1798 în oraşul Longwy. Întreprinderea funcţionează şi în prezent. Produse: figurine animaliere, bomboniere, vaze, lămpi, ouă ornamentale, vide-poches etc.. Decor: Art Deco (de la debutul secolului trecut) şi motive de inspiraţie orientală. Cromatică: roşu, albastru, verde, roz etc.. ] [15.2.1]

Atelier provincial [ ] [15.3]

Aubusson [ Manufactură franceză de tapiserii localizată în depatamentul Creuse, documentată începând cu veacul al XVI-lea, când aici lucrează peste 2000 de meşteri care ţes piesele în tehnica basse-lisse; din 1665 primeşte statut de atelier regal. Piesele caracteristice sunt de mari dimensiuni, cu aspect câteodată rustic, de o calitate mijlocie, fiind cu precădere destinate unei clientele burgheze. Din secolele XVII-XVIII apar compoziţii realizate conform cartoanelor pictorlor Jean-Baptiste Oudry, Nicols Lancret, Francois Boucher, alături de scene pastorale după desenele lui Paul Huet. Ulterior apare o anumită specializare în executarea portierelor, a draperiilor şi a micilor tapiserii pentru mobilier - temele favorite fiind reprezentate de către scene câmpeneşti ori extrem-oriental şi vânători, în baza cartoanelor proprii sau a unora împrumutate de la manufacturile omonime de la Beauvais şi Gobelins. Majoritatea atelierelor se închid în urma izbucnirii Marii Revoluţii, urmând a fi redeschise în veacul următor. Din 1932 Maria Cuttoli are iniţiativa reproducerii unor pânze de Raoul Duffy, Fernand Leger, Pablo Picasso, Jean Lourcat, ultimul imprimând un stil profund personal tapiseriei moderne prin suprimarea bordurii şi a orizontului, precum şi limitarea numprului de lânuri colorate folosite în cursul executării piesei. Din 1939 Lurcat pune bazele, alături de Marcel Gromaire, unei şcoli naţionale de tapiserie la Aubusson. Operele cele mai însemnate ale noilor ateliere se numesc: "Romeo şi Julieta" (1934), după Marc deSaint Saens, "Cântecul lumii", după Jean Lurcat (1958), "Albastru şi violet" (1965), după Ossip Zadkine, "Negrul Orion", după Victor Vasarely (1966), "Soarele roşu", după Alexander Calder (1967), "Facerea lumii", după Marc Chagall (1968). Mărci de autor: MRD sau MRDB (Manufactura Regală Daubusson sau Du Buisson); numele întreg al manufacturii urmat de o floare de crin şi numele meşterului tapiser. ] [15.4]

Baccarat [ Atelier francez de sticlărie, fondat la 1765 lînă Luneville (provincia Lorena). Cunoscut iniţial sub numele de Verrerie Sainte-Anne, s-a dezvoltat după 1800, cînd a devenit Crisstalleries de Baccarat. În prezent furnizează peste jumătate din producţia de cristal a Franţei. Marcă de autor: B. ] [15.5]

Beauvais [ A doua manufactură franceză de proiectarea şi execuţia tapiseriilor din Franţa, după Gobelins; specializată în tehnica "basse-lisse", a fost întemeiată la 1664 de către Ludoviv al XIV-lea din iniţiativa ministrului de finanţe Colbert prin intermediul fuzionării mai multor ateliere înfiinţate în veacul al XV-lea; rămâne întreprindere particulară până la revoluţia din 1789. Manufactura înfloreşte sub conducerea lui Jean-Baptiste Chinard, când sunt executate mai ales verduri în stil flamand, iar după 1684 sub conducerea lui Philippe Behagle, până la decesul acestuia survenit în 1704. În 1726 Jean-Baptiste Oudry (1686-1755) este numit pictor şi apoi codirector (1734) al atelierului, care cunoaşte o nouă epocă de înflorire. Din veacul următor, alături de cunoscutele tapiserii murale sunt ţesute şi tapiserii de mici dimensiuni, destinate unor piese de mobilier menite a fi amplasate într-o serie de palate europene; atelierele sunt închise între anii 1793-1794 şi 1804-1805. Distruse la 1940, atelierele vor fi transferate la Gobelins. Cele mai renumite suite de lucrări aparţin veacurilor al XVII-lea şi al XVIII-lea: "Faptele Apostolilor" (după cartoanele lui Rafael), "Cuceririle lui Ludovic XIV", "Suita chinezească", ""Jocuri câmpeneşti", "Comedii după Moliere", "Groteşti", "Aventurile lui Telemac", "Istoria lui Achile", "Metamorfozele lui Ovidiu", "Fabule după La Fontaine", "Istoria lui Don Quijote", "Jocurile ruseşti", "Cele patru părţi ale lumii" etc.. Pentru Beauvais au furnizat cartoane pictorii: flamandul David Teniers II, francezii Jean Berain, Francois Boucher şi Jea-Baptiste Le Prince. La sfârşitul veacului al XIX-lea sunt ţesute la Beauvais panouri decorative, urmând ca după 1920 să crească numărul cartoanelor pentru tapiseriile destinate tapiţării pieselor de mobilier. Calitatea lânurilor şi mătăsurilor folosite şi fineţea execuţiei pun în valoare armonia compoziţiei şi a coloritului; bordurile sunt bogat ornamentate. Specific tapiseriilor de mobilier ţesute la Beauvais sunt buchetele de flori şi micile scene - compoziţii antropomorfe sau zoomorfe - încadrate în medalioane. După 1930 sunt executate la Beauvais tapiserii încadrate noilor canoane artistice - "Paris", după cartoanele lui Raoul Dufy, şi "Icar", după cartoanele lui Jean Lurcat, alături de tapiseriile "Polinezia" - anii 1946, 1960, 1972 - după Henry Matisse, "Femeia şi potcovarul" - 1967 - după Le Corbusier, "Grădina albastră" - 1978-1980 - după Etienne Hajdu, pe lângă piese executate conform cartoanelor unor pictori, sculptori şi arhitecţi contemporani aparţinând Şcolii de la Paris. Muzeul Naţional de Artă al României posedă o suită de cinci piese din ciclul "Jocurilor ruseşti" al lui Le Prince şi garnituri de mobilier tapiţate cu piese Beauvais. ] [15.6]

Blois [ ] [15.7]

Cartier [ Întreprindere franceză specializată în producerea şi comercializarea de bijuterii şi ceasuri fondată în 1847 de către Louis-Francois Cartier în Paris, în prezent subsidiar al Companiei Financiare Richemont SA din Elveţia. Ca şi Rosenthal, Casa Cartier a devenit creatoarea unui stil specific prin rafinament şi calitate cunoscut în întreaga lume; iniţial afacerea s-a dezvoltat în urma eforturilor unite ale nepoţilor primului Cartier, Louis, Pierre şi Jacques, care i-au conferit anvergură mondială. Întreprinderea este specializată în crearea de bijuterii şi ceasuri unicat, dar se preocupă şi de producerea de obiecte de lux de serie; una dintre cele mai faimoase creaţii ale sale este "Bestiarul" conceput şi decorat pentru soţia morganatică a ducelui de Windsor, Wallis Simpson la 1940. Linia produselor sale a ţinut în permanenţă cont de evoluţia curentelor artistice europene. ] [15.8]

Chambord [ ] [15.9]

Daum [ Ateliere de sticlărie înfiinţate la Nancy de către fraţii sticlari Daum, Auguste (1846-1906) şi Antonin (]864-1930). Întreprinderea funcţionează şi în prezent, fiind condusă de către descendenţi ai acestora. Exponenţi ai Şcolii de la Nancy, fraţii Daum se consacră studiilor asupra utilizării acidului fluorhidric în producţia de sticlăp colorată şi, la 1896, întemeiază o serie de ateliere de sticlărie de artă, renumite pentru produsele lor de o înaltă calitate. Produsele atelierelor Daum sunt reprezentate de către piese din sticlă cu bule de aer, din sticlă gravată sau tăiată în adâncime pentru a obţine un relief pronunţat, similar gemelor antice. Vasele, serviciile de masă, lămpile, plafonierele din sticlă mată de un alb lăptos ale celor doi fraţi se regăsesc în colecţiile muzeale ori particulare japoneze, americane şi europene. ] [15.10]

Ecailloux [ ] [15.11]

Etling [ ] [15.12]

Falize [ ] [15.13]

Galle, Emile [ ] [15.14]

Gobelins [ Renumită manufactură franceză de tapiserii, întemeiată prin gruparea la 1662, din iniţiativa ministrului de finanţe Colbert, a mai multor ateliere pariziene în localul din cartierul Saint-Marcel al vopsitoriei familiei Gobelin (ultimul atelier fiind întemeiat la 1440), pentru denumirea generică a noii manufacturi fiind adoptată forma plurală a numelui familiei de vospitori. Primele piese aparţin stilistic atât genului haute-lisse cât şi genului basse-lisse; ulterior, va fi utilizată exclusiv prima tehnică. În 1667 Gobelins devine Manufactura Mobilelor Coroanei, înglobânbd, pe lângă atelierele de tapiserie şi mobilier şi ateliere de grevură, ofervrărie, turnătorie în bronz, mozaic, sculptură şi pictură. Sub direcţiunea pictorului Charles Le Brun manufactura cunoaşte o epocă înfloritoare, când sunt realizate o serie de piese devenite clasice: "Istoria lui Alexandru", "Anotimpurile", "Elementele", "Istoria regelui Ludovic al XIV-lea" - cu fir de aur -"Triumful zeilor", "Istoria lui Constantin" şi "Faptele Apostolilor", ultimele două executate după cartoanele lui Rafael, "Viaţa lui Moise", după cartoanele lui Nicolas Poussin. Decesul directorului determină închiderea temporară a manufacturii până la 1699. După această dată sunt folosite cartoanele pictorului Claude Adrian III pentru a fi realizate piesele "Portretele zeilor", "Lunile cu groteschi" şi "Don Quijote". Vor urma subiecte încadrate genului exotic, de pildă suita "Noile Indii", "Ambasada turcă" etc.. Directorii Jean-Baptiste Oudry (1733-1735) şi Francois Boucher (1755-1770) impun dispariţaia caracterului pur decorativ ak tapiseriei. Sunt ţesute suite de mari dimensiuni, în diferite variante: "Vechiul Testament", "Noul Testament", "Istoria lui Marc-Antoniu", "Noile" şi "Vechile Indii","Vânătorile lui Ludovic al XIV-lea", cu aspect formal pictural,susţinut de către bordurile înguste, care imită ramele tablourilor. Este dezvoltat un stil nou, pastoral, în care personajele sunt ţărani sau nobili înveştmântaţi accesorizat, cu funde şi flori, evoluând în grădini populate cu divinităţi mitologice. Sunt executate în paralel tapiserii pentru tapiţarea pieselor de mobilier şi "portiere" - draperii - destinate castelelor regale. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea se manifestă inovaţia tapiseriilor care dispun de un chenar decorativ format din ghirlande şi buchete de flori, numit "alentours". Sunt executate mari suite inspirate din episoade mitologice, religioase ori istorice, sau cu scene galante, potrivit gustului epocii. În timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea predomină stilul "a la grecque", inspirat din antichitate. Sub influenţa picturii de şevalet apare portretul, de pildă "Potretul lui Ludovic al XIV-lea, după cel omonim al pictorului Louis-Michel van Loo. În epoca napoleoniană sunt ţesute tapiserii cu portretele familiei imperiale sau scene menite să glorifice victoriile lui Napoleon, urmând ca Restauraţia să impună iarăşi abordarea temelor antice. Spre 1850 se transpun subiecte din tablourile pictorilor Dominique Ingres - contemporan - Rafael şi Rubens. Acum Gobelins devine o manufactură de stat specializată în executarea de comenzi oficiale - pentru pera din Paris, Biblioteca Naţională, Palatul Elysee. Din 1930 stilul tapiseriei se modernizează prin contribuţia unor Jean Lurcat, Raoul Dufy, Derain, Gromaire, Dubreuil etc.. Ei concep tapiseria drept un element decorativ legat de arhitectură, cu legi proprii - materiale aspre, desen precis, dimensiuni monumentale, paletă coloristică restrânsă, pură, strălucitoare. Piesele reprezentative pentru epoca modernă sunt: "Cerul", de Lurcat (1955), "Romeo şi Julieta", de Mario Prassinos (1966), "Facerea lumii", după Marc Chagall (1968), "Femei îmbrăcându-se", după Pablo Picasso (1969), precum şi numeroase piese după cartoanele pictorilor postbelici. Mărci de producător: G, precedat de o floare de crin şi urmat de numele ţesătorului şi, uneori, de al autorului cartonului, sau G străpuns de o suveică al cărei fir depăşeşte conturul literei. ] [15.15]

Lalique, Rene Jules [ Designer francez, 1860-1945. Specializat în crearea de sticluţe de parfum, vaze, bijuterii, lampadare, ceasuri şi, în ultima parte a vieţii, ornamente din lemn pentru automobile. Fondator al unei firme active încă. ] [15.16]

Luneville [ ] [15.17]

Nimes [ ] [15.18]

Savonnerie [ Manufactură pariziană în care se ţes începând cu secolul al XVI-lea covoare pluşate în stil oriental. Primul atelier este înfiinţat în 1607 în Luvru, din ordinul regelui Henric al IV-lea, urmând ca din 1631 să funcţioneze într-o fostă fabrică de săpun, fapt care va da numele final al fabricii. În 1712 obţine privilegii similare celor de care se bucura manufactura Gobelins, la care va fi anexată începând cu anul 1728. Piesele de Savonnerie se caracterizează printr-o textură densă de lână, care le conferă un aspect pluşat; decorurile variază stilistic de la o epocă la alta - iniţial influenţe turceşti, persane şi egiptene, apoi lujere şi medalioane centrale, stil baroc pentru epoca Ludovic XIV şi rococo pentru Ludovic XV; la sfârşitul secolului al XVIII-lea covoarele sunt decorate cu motive naturaliste, în special florale, urmând ca din veacul următor să fie adoptate lira, palmeta şi albina. Se produceau covoare, feţe de masă şi piese pentru mobilier. Azi Savonnerie face parte din Manufactura de Stat Gobelins. ] [15.19]

Şcoala din Nancy [ Grupare artistică franceză activă în primul pătrar al secolului trecut. Întemeiată la 1920 de către Emile Galle, a promovat un stil decorativ modern, caracterizat printr-un rafinament de o armonioasă îndrăzneală, de o manieră naturalistă, care păstrând tradiţiile lorene ale genurilor rococo şi baroc, se raliază principial Artei 1900. Repertoriul ornamental este inspirat din fauna şi flora mediului acvatic, fiind caracterizat prin aprehensiune vădită pentru insolit, asimetrie şi contur suplu, ondulat. Piesele create de membrii şcolii, în a căror execuţie intră adesea şi materiale preţioase, sunt destinate marelui public, fiind încadrate unui tiraj amplu sau restrâns, după caz. Reprezentanţii cei mai cunoscuţi ai şcolii sunt: sticlarii Victor Prouve şi fraţii Augustin şi Anton Daum; ebeniştii Louis Majorelle, Gautier şi Vallin, ceramiştii Keller şi Buissiere. Creaţiile şcolii din Nancy au servit drept model pentru artişti belgieni, austrieci, cehoslovaci, precum şi din diferite state ale Americii. ] [15.20]

Sevres [ Manufactură franceză de porţelan care funcţionează şi în prezent, întemeiată la 1732 în castelul dezafectat de la Vincennes. Iniţial fondatorii concep şi efectuează servicii de masă şi statui în stil Meissen şi chinezesc. Regele Ludovic al XV-lea acordă manufacturii privilegiul de a se numi "regală" din 1752, astfel că aceasta deţine monopolul fabricării de porţelan pentru Franţa. La 1792 manufactura trece în proprietatea statului după abolirea monarhiei; şi în prezent are acelaşi statut. Produsele au variat formal şi decorativ de-a lungul diverselor perioade istorice; în prezent decorul produselor de tip Sevres cuprinde scene vivante, peisaje, motive vegetale, subliniate culori ca: roz Pompadour, tonuri de albastru, galben etc., aurul fiind gravat şi brunisat. Motivele caboşon, verniculat, orfevrărie, reţea de mici ovale legate, funde etc. sunt de o mare varietate. Numeroase imitaţii ale produselor în Franţa şi în străinătate, mărci de autor extrem de numroase, variind de la o epocă la alta. ] [15.21]

Stern [ ] [15.22]

Valenciennes [ Vechi centru francez de fabricarea dantelăriei fine. ] [15.23]

Villeroy & Boch [ Manufactură franceză de ceramică întemeiată în 1734 la Paris sub patronajul ducelui de Villeroy, transferată la 1748 la Mennecy, apoi la 1773 la Bourg-la-Reine; funcţionează până în 1806. Piese de faianţă crem, cu forme simple şi elegante; ulterior producţie inspirată din arta extrem-orientală, sub influenţa manufacturilor Vincennes, Meissen, Chantilly; specifice pentru această manufactură sunt decoraţiunile florale, ghirlande sau frunziş, plasate la baza toartelor produselor fabricate; coloritul abordat fiind albastrul intens, galbenul şi o nuanţă de roz caracteristică. Către 1760 vor fi produse şi statuete, mânere de cuţit, tabachere etc., urmând ca după 1765 să fie executate şi servicii de masă cu decor floral policrom. Mărci de producător: D.V. (Ducq de Villecroy); B.R. (Bourg-la-Reine). ] [15.24]


	Franţa centrala [16]

Charolles [ ] [16.1]

Clermont Ferrand [ ] [16.2]

Gien [ ] [16.3]

Limoges [ Manufactură franceză de porţelan şi email, activă din secolul al XVI-lea şi până în prezent. Fondată de către ceramiştii Limosin, dintre care Leonard Limosin va fi numit de regele Francisc I conducător al manufacturii. Producţie iniţială formată din piese în tehnicile emailului "cloisonne" şi "champleve", fiind furnizate pieţei europene relicvarii, cruci, statui, coperte de carte, portrete pe suport de aramă, cu decor alb pe fond albastru iar din veacul următor policrom. Marcă de producător pentru email: iniţialele autorului alăturate florii de crin, pentru a sublinia legătura sa cu regalitatea franceză. De la sfârşitul secolului al XVIII-lea sunt fabricate piese din porţelan dur, având forme elegante şi motive decorative reprezentate de către aşa-numitul trandafir de Limoges, de multe ori subliniat cu aur. Privilegii din partea contelui d'Artois, viitorul rege Carol al X-lea, şi din partea regelui Ludovic al XVI-lea, care va răscumpăra manufcatura la 1784 spre a o transforma într-o anexă a manufacturii regale de la Sevres. Stagnare provocată de Marea Revoluţie de la 1789, urmată de reluarea activităţii la începutul veacului următor. Mărci de autor pentru porţelan: CD (contele d'Artois); Limoges, însoţită de floarea de crin. ] [16.4]

Moulins [ ] [16.5]

Nevers [ Centru de ceramică şi de sticlărie, se dezvoltă în Franţa cu ajutorul protecţiei lui Ludovic Gonzaga, duce de Nevers. Între 1570 şi 1590 lucrează aici meşterii din familia ceramiştilor Gambini, care crează piese în stilul maiolicii italiene, iar între 1600 şi 1670 activează aici ceramişti proveniţi din familia Conrade, faimoasă în epocă, alături de fondatori de ateliere ca Pierre Custode, Nicolas Estienne) astfel că spre 1650 există la Nevers peste 12 manufacturi de ceramică. Sunt atraşi totodată şi meşteri din regiunea Altare, fapt care va determina în timp o influenţă destul de masivă a stilului italian asupra ceramicii de tip Nevers. Motivele decorative ale pieselor sunt inspirate din decorul persan (flori şi păsări), chinezesc şi olandez (Delft), pe fond albastru-peruzea şi roşu (veacul al XVII-lea); produse: pahare, bibelouri, figurine ş.a.. În veacul următor vor fi produse piese de o calitate mai slabă, şi anume: vase, căni, ploşti, platouri, piese cu armoarii, statuete de sfinţi şi aşa-numitele "faiences parlantes", faianţă patronimică şi faianţă patriotică. Mărci de producător: Agostino Corrado; D.L.F (Denis Lefebure) având marcată dedesubt data fabricaţiei; Cassiat pinxit (Gabriel Cassat, 1708-1777); Haly (Pierre sau Phillippe Haly), având marcată dedesubt data. ] [16.6]

Poitiers [ ] [16.7]


	Franţa de est [17]

Nancy [ Şcoală artistică franceză activă în primii ani ai veacului trecut, întemeiată la 1901 de către Emile Galle. Promovează un stil decorativ modern, caracterizat prin rafinament îndrăzneţ şi totodată armonios, naturalist şi uşor manierist, care conservă principiile artei ndecorative lorene bazate pe stilurile rococo şi baroc. Repertoriul său ornamental este inspirat din fauna şi flora mediului acvatic, cu înclinaţie către insolit, asimetrism şi contur suplu, ondulat. Printre materialele folosite sunt şi pietre preţioase, piesele executate fiind seriale, pentru a putea fi vândute marelui public, având o calitate deosebită a concepţiei, execuţiei şi materialului. Cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai şcolii sunt sticlarii Victor Prouve şi fraţii Augustin şi Antonin Daum, ebeniştii Luis Majorelle, Gautier şi Vallin, ceramiştii Keller şi Buissiere. Operele acestora înregistrează un mare succes şi în afara Franţei, servind ca sursă de inspiraţie pentru artişti belgieni, austrieci, cehoslovaci şi originari din diferite state americane. ] [17.1]

Niderville [ Manufacură de faianţă franceză fondată în 1735 la Niderville în Lorena. În urma cumpărării sale de către baronul Jean Louis Bayerelle la 1742 se renunţă la producţia de faianţă în favoarea celei de porţelan. Din 1754 directorul manufacturii va fi ceramistul Francois Artur Anstett, fost elev al celebrului Paul Hennong. Anstett îşi păstrează funcţia şi după trecerea manufacturii în proprietatea contelui Custine, în 1770. Între 1805 şi 1827 directorul acestui atelier, Claude Francois-Lanfrey încetează producţia originală de porţelan în favoarea celei de inspiraţie englezească. Manufactura funcţionează şi în prezent, conform ideilor lui Francois-Lanfrey. Producţia manufacturii este formată din statutete antropomorfe (ex.: amoraşi, grup statuar datat aprox. 1800 şi domn purtând flori, statuetă datată în aceeaşi perioadă, seturi de masă, platouri, vase decorative, cafetiere, seturi de ceai etc. Motive decorative: armoarii ajurate de cununi de frunze verde-deschis, cu ancadramente circulare pentru suportul şi gura vasului (ex.: ghiveci datat 1790); insecte la marginea (fluture şi buburuză) şi peisaj lacustru cu ruine la centrul piesei (ex.: farfurie datată aprox. 1810), cu marginile treflate şi bordate auriu; flori de câmp şi insecte, dispuse alternativ în jurul centrului piesei (ex.: farfurie datată 1790); ghirlande aurii suprapuse pe ancadrament roz, bordat auriu etc. Ancadramentele sau bordajele pieselor sunt majoritar aurii, însă au fost produse ocazional şi piese cu bordură roşiatică sau purpurie. Lipseşte fondul pentru piesele de tip Niderville, fiind preferată culoarea originară a porţelanului. Manufactura primea şi executa şi comenzi speciale, cum ar fi de pildă o farfurie hexagonală fabricată din porţelan după reţetă chinezească în prima jumătate a secolului al XIX-lea, menită aniversării întemeierii castelului Chateau de la Prune (secolul al XIII-lea). Mărci de autor: NB (Niderville Bayerelle) sau CC (Conte Custi). ] [17.2]

Collapse <b>Saargemund</b> [ Denumirea germană a oraşului loren Sarreguemines. ] [17.3]

Saargemund [ Denumirea germană a oraşului loren Sarreguemines. ] [17.3]

Utzschneider [ ] [17.3.1]

Strasbourg [ Manufactură franceză de porţelan emailat şi de faianţă, activă între circa 1721 şi 1781. A fost fondată de ceramistul francez de origine olandeză Charles Francois Hannong, ale cărui ateliere vor fi deschise şi în oraşele Haguenau şi Frankenthal (ultimul în Pomerania). Munca îi va fi continuată de către fiul său Paul şi fii celui din urmă, Joseph-Adam (Strasbourg şi Frankenthal) şi Pierre-Antoine (Haguenau). Fiecare dintre aceştia va imprima un caracter specific producţiei sale manufacturiere, după necesităţi. Charles Hannong produce platouri ovale şi octogonale, colorate albastru şi alb, similare stilistic producţiei atelierelor din Delft şi Rouen; Paul Hannong adaugă producţiei iniţiale caracterul specific stilului rococo şi producţiei atelierelor din Chantilly şi Meissen, motivele decorative preponderente fiind "indianische Blumen" şi garoafa. Apar tonuri de roşu carmin şi de verde pur, subliniate cu mult aur, în paleta coloristică. Joseph Hannong impune în creaţia sa stilul Ludovic al XVI-lea, piesele fiind împodobite cu flori formate din haşuri sau subliniate pe margini cu o linie neagră, alături de ghirlande. Apare în ornamentică şi motivul peisajului extrem-oriental. După 1766 apar în producţia atelierului de la Strasbourg statuetele, remarcabile calitativ, iar din 1752 piesele de faianţă, mult imitate de-al lungul secolului al XVIII-lea şi al perioadei moderne. Mărci de producător: H (Paul Hannong); monograma JH (Joseph Hannong); alte mărci neprecizate suficient de către surse. ] [17.4]


	Franţa de nord [18]

Atelier normand [ ] [18.1]

Chantilly [ Renumit centru francez de porţelan şi dantelă, aflat lângă Paris. Atelierele de porţelan tandru au fost întemeiate de către Ludovic de Bourbon, principe de Conde, la 1725, principele fiind mare colecţionar de piese de porţelan japonez. Între 1725-1740 sunt executate piese cu o glazură staniferă opacă, având motive decorative de inspiraţie exotică, într-un colorit roşu-închis. După 1740 este utilizată o glazură plmbiferă transparentă, formele pieselor fiind adaptate cerinţelor utilitare. Figurinele, amintind piesele similate produse la Meissen, sunt foarte preţuite. La sfârşitul secolului al XVIII-lea producţia manufacturială încetează a mai fi originală, porţile atelierelor fiind închise la 1850. Mărci de autor: un corn de vânătoare (albastru sau roşu); numele Chantilly sau acela al castelului pentru care a fost executată comanda. Fabricarea dantelei începe la Chantilly către 1710, prin folosirea gherghefului cu ciocănele; piesele sunt caracterizate prin fire lucioase, de mătase neagră sau crem deschis (dantelă blondă), de grosimi diferite, formând o reţea de ochiuri hexagonale, peste care se lucrează motive decorative de mari dimensiuni - flori mai ales - conturate cu fir mai gros, fapt pentru care apar în relief. Piesele de mari dimensiuni sunt lucrate în benzi asamblate printr-un punct de legătură. Utilizată drept accesoriu vestimentar feminin, cu precădere în Spania pentru acoperirea capului şi în întreaga Europă pentru şaluri dreptunghiulare sau triunghiulare, dantela de Cahntilly cunoaşte o mare vogă până spre 1850. ] [18.2]

Choisy-le-Roy [ ] [18.3]

Clichy [ ] [18.4]

Fontainebleau [ ] [18.5]

Mennecy [ Manufactură franceză de ceramică întemeiată în 1734 la Paris sub patronajul ducelui de Villeroi, transferată în 1748 la Mennecy, apoi în 1773 la Bourg-la-Reine, funcţională până la 1806. După ce sunt produse iniţial piese de o eleganţă simplă, colorate crem, în anii 1760 - epoca de maximă înflorire a manufacturii - se va trece la producţia de piese inspirate din arta extrem-orientală, precum şi din produsele manufacturilor din Vincennes, Chantilly şi Meissen. Produsele specifice acestui atelier sunt reprezentate de către statuete, vase diferite formal, mânere de cuţite şi de bastoane, bomboniere, tabachere etc. urmând ca după 1765 să fie fabricate şi servicii de masă cu decor policrom. Motive decorative: aplicaţii florale pentru laturile pieselor, ghirlande şi frunziş pentru baza acestora. Colorit: albastru intens, galben şi o nuanţă de roz specifică. Mărci de producător D.V. (ducatul/ducele de Villeroi); B.R. (Bourg-la-Reine). ] [18.6]

Collapse <b>Paris</b> [ Centru francez de ceramică, documentat din secolele XIII-XV drept producător de plăci de paviment şi vese de uz domestic, fără smalţ. Din secolele XIV-XV sunt confecţionate căni glazurate galben sau verde, ornamentate spiralic. La sfârşitul Evului Mediu apare - sub influenţa manufacturilor spaniole sau italiene - o faianţă verde, roşie sau neagră, din care sunt executate cu precădere plăci decorative. În veacurile XVII-XVIII aici şi la Saint-Cloud se produce o faianţă de bună calitate, fapt pentru care centrul devine renumit. Produsele celor centre sunt uşor de confundat. La sfârşitul veacului al XVIII-lea sunt executate plăci pentru sobe şi vase farmaceutice. Sub denumirea generică de "Porcelaines de Paris" apar mai multe ateliere artizanale după 1770, sub patronajul membrilor familiei regale sau al unor nobili, ca: "Manufacture de Monsieur" (1771), "Manufactura Reginei" (1776), "Manufactura contelui d'Artois", "Manufactura ducelui d'Angouleme" (1780) etc.. La 1787 este obţinută o licenţă pentru fabricarea porţelanului dur, în ciuda monopolului Manufacturii Sevres. Porţelanul produs în atelierele din Paris este remercabil pentru calitatea şi decorul său, înrudit cu decorul tipic pentru Sevres. Ornamentica specifică este reprezentată de către florile de câmp - albăstrele - dispuse cu distanţe, pictate în culori vii şi bine armonizate. Atelierele sunt prospere în perioadele Primului Imperiu şi a Restauraţiei, fiin funcţionale şi în prezent. Mărci de producător: M surmontat de către o coroană sau de o moară (Manufacture de Monsieur); două pipe încrucişate şi literele C. P. (Charles-Philippe d'Artois); A surmontat de către o coroană (Manufactura Reginei); monograma şi coroana ducală (Manufactura ducelui d'Angouleme). ] [18.7]

Paris [ Centru francez de ceramică, documentat din secolele XIII-XV drept producător de plăci de paviment şi vese de uz domestic, fără smalţ. Din secolele XIV-XV sunt confecţionate căni glazurate galben sau verde, ornamentate spiralic. La sfârşitul Evului Mediu apare - sub influenţa manufacturilor spaniole sau italiene - o faianţă verde, roşie sau neagră, din care sunt executate cu precădere plăci decorative. În veacurile XVII-XVIII aici şi la Saint-Cloud se produce o faianţă de bună calitate, fapt pentru care centrul devine renumit. Produsele celor centre sunt uşor de confundat. La sfârşitul veacului al XVIII-lea sunt executate plăci pentru sobe şi vase farmaceutice. Sub denumirea generică de "Porcelaines de Paris" apar mai multe ateliere artizanale după 1770, sub patronajul membrilor familiei regale sau al unor nobili, ca: "Manufacture de Monsieur" (1771), "Manufactura Reginei" (1776), "Manufactura contelui d'Artois", "Manufactura ducelui d'Angouleme" (1780) etc.. La 1787 este obţinută o licenţă pentru fabricarea porţelanului dur, în ciuda monopolului Manufacturii Sevres. Porţelanul produs în atelierele din Paris este remercabil pentru calitatea şi decorul său, înrudit cu decorul tipic pentru Sevres. Ornamentica specifică este reprezentată de către florile de câmp - albăstrele - dispuse cu distanţe, pictate în culori vii şi bine armonizate. Atelierele sunt prospere în perioadele Primului Imperiu şi a Restauraţiei, fiin funcţionale şi în prezent. Mărci de producător: M surmontat de către o coroană sau de o moară (Manufacture de Monsieur); două pipe încrucişate şi literele C. P. (Charles-Philippe d'Artois); A surmontat de către o coroană (Manufactura Reginei); monograma şi coroana ducală (Manufactura ducelui d'Angouleme). ] [18.7]

Dagoty [ ] [18.7.1]

Darte [ ] [18.7.2]

Deruelle [ ] [18.7.3]

Dihl [ ] [18.7.4]

Fleury [ ] [18.7.5]

Locre [ ] [18.7.6]

Nast [ Ceramist francez, activ la Paris între 1783 şi 1735. Specializat în crearea de piese unicat, decorate cu motive geometrice originale şi bordate bogat cu aur. ] [18.7.7]

Schoelcher [ ] [18.7.8]

Vieux-Paris [ ] [18.7.9]

Rouen [ Una dintre primele manufacturi franceze de faianţă, întemeiată la începutul secolului al XVI-lea, ale cărei produse sunt similare maiolicii italieneşti. Activitatea sa încetează practic în prima decadă a secolului al XIX-lea. La 1526 este atestată aici activitatea ceramistului Masseot Abaquesne, care produce până spre mijlocul veacului plăci de olărie smălţuită şi vase farmaceutice din faianţă staniferă pe fond albastru. Spre 1650 Edme Poterat întemeiază un atelier ale cărui produse imită pe cele ale atelierelor din Savona şi Nevers. Fiul său, Louis Poterat, este multă vreme principalul ceramist al oraşului - decor bazat pe motive inspirate din orfevrărie, precum şi pe motivele lambrequin, feston, tip broderie, organizate radial pe piesă. După 1709 apar serviciile de masă, platourile, zaharniţele, vesela de vin, ghivece, bazine pentru apă etc. urmând ca în perioada 1720-1740 să apară aşa-numita "familie verde", inspirată stilistic din porţelanul chinezesc - motive ornamentale florale şi tipice feroneriei. Anii 1745-1770 sunt consideraţi a fi cei mai originali ai manufacturii Rouen, când abundă motivele ornamentale ale cornului abundenţei, tolbei cu săgeţi, peisaje cu stânci, flori, păsări, scene pastorale şi mitologice. În ultima perioadă sunt fabricate imitaţii ale produselor atelierelor din Sevres şi Meissen, urmând ca, ulterior, să fie fabricate numai produse de uz comun. Mărci de producător: necunoscute; totuşi unele piese poartă semnătura ceramistului Louis Poterat. ] [18.8]

Saint Cloud [ ] [18.9]

Sceaux [ Manufactură franceză de porţelan şi de faianţă, fondată la 1735 de către arhitectul Bey în soparticipaţiune cu Chapelle, ceramist. Începe să producă porţelan din 1748, dar clandestin, din cauza monopolului deţinut de către Sevres. Deşi beneficiază de protecţia ducilor De Maine şi De Ponthievre, abia la 1772 manufactura de porţelan e autorizată să lucreze oficial. Sunt însă multe piese de porţelan executate în perioada 1753-1756 de Joseph Julien şi Charles Symphorien Jacqes, specialişi la Mennecy, care închiriaseră manufactura Sceaux. Aceasta va trece apoi în proprietatea altor ceramişti. Piesele de porţelan fabricate în secolul al XVIII-lea sunt decorate cu picturi policrome (unoeri subliniate cu aur): scene pastorale, peisaje, păsări şi flori. E resimţită influenţa manufacturilor Saint-Cloud, Chantilly şi Sevres. După 1810 nu mai sunt executate piese de porţelan fin, centru specializându-se cu precădere pe faianţă şi pie olărie. Mărci de producător: Sx; o ancoră (ducele de Ponthievre era amiral), pentru porţelan; S P (Sceaux-Ponthievre); S P şi floarea de crin; ancoră, pentru faianţă. ] [18.10]

Strassbourg [ Manufactură franceză de faianţă şi porţelan, întemeiată la 1721 de către ceramistul olandez Charles Francois Hennong, asociat cu J.H. Wackenfeld, care poseda un atelier din 1720. Extindere la Hagenau, la 1724. Producţie iniţială formată din platouri ovale sau octogonale, albastre sau albe, în stilul atelierelor din Delft şi Rouen. Între 1740 şi 1763 Paul Hennong, fiul ceramistului, creează piese într-un stil sincretic inspirat din rococo şi din stilul manufacturilor Chantilly şi Meissen, cu ornamentică de tip "indianische Blumen" şi garoafă. Tonuri cromatice de roşu carmin şi verde pur, subliniate cu aur. Joseph Hennong, fiul lui Paul, creează piese în stilul Ludovic al XVI-lea, decorate cu flori şi ghirlande formate din haşuri sau subliniate marginal cu o linie neagră, precum şi cu peisaje extrem-orientale. Statuetele sunt remarcabile prin calitatea pastei, subiectele tratate fiind cele chinezeşti. Manufactura funcţionează până la 1781. Mărci de producător: H (Paul Hennong); JH (Joseph Hennong). Alte mărci insuficient precizate. ] [18.11]

Vincennes [ Centru francez de fabricarea porţelanului, instalat într-o veche manufactură de faianţă din castelul Vincennes din apropiere de Paris. Lansarea se produce abia în 1745, an în care un faianţar decoperă secretul fabricării porţelanului moale, urmând ca manufactura să fie sub protecţia regelui şi să aibă dreptul de a folosi ca marcă de producător cifrul regal (doi L înlănţuiţi). Din 1788 devine parte integrantă a manufacturii Sevres. Specifice manufacturii Vincennes sunt piesele în stil rococo, din ultimii ani ai secolului al XVIII-lea: salatiere, ceainice, flacoane, pudriere, servicii de masă. Motive decorative caracteristice: flori şi păsări, decorate în albastru-cobalt, albastru deschis, galben, verde, violet, subliniate cu mult aur. Mărci de producător: H.L; L.H; H. L.L., în aur sau în diferite culori - probabil semnăturile unor autori, Hannong sau Laborde. ] [18.12]


	Franţa de nord-est [19]

Bailleul [ ] [19.1]

Epinal [ ] [19.2]

Lille [ Important centru francez al ceramicii. Primul atelier a fost întemeiat de către ceramistul Jacques Feburier de la Tournai la 1696 ajutat de pictorul Jean Bossu. În veacul următor au fost întemeiate alte patru ateliere. Producţie de porţelan dur şi moale inspirată din produsele manufacturilor din Delft, Strasbourg şi Rouen, formată din căni, platouri, ceainice, decorate majoritar cu motivul "lambrequin", dar şi cu secvenţe pictate şi aurituri. Mărci de autor: "F.B. (Feburier şi Bossu). ] [19.3]

Sevres [ Manufactură franceză de porţelan întemeiată la 1738, activă şi în prezent. Primul atelier cunoscut este cel instalat în castelul dezafectat de la Vincennes de către doi lucrători veniţi de la Manufactura Chantilly: Gilles, sculptor, şi Robert Dubois, modelator, cărora li se adaugă faianţarii Francois Gravant şi Humbert Gerin. Ei perfecţionează reţetele preparării pastei, a glazurii, a coloritului şi procedura de ardere, realizând statui în stil chinezesc şi Meissen alături de servicii de masă. La 1741 regele Ludovic al XV-lea le acordă un împrumut pentru cercetări, iar din 1745 monopolul fabricării porţelanului, privilegiu reînnoit la 1752, manufactura, devenită "regală", folosind peste 100 de lucrători. Mutată la Sevres, între Paris şi Versailles, la 1753, manufactura este patronată de către Doamna de Pompadour, favorita regelui. La 1768 sunt descoperite zăcăminte de caolin la Saint-Yrieix, alături de Limoges, fapt pentru care la Sevres este confecţionat porţelan dur, cu începere din 1769. Între 1757 şi 1766 la Sevres lucrează sculptorul Etienne Maurice Falconet, acesta realizând busturile unor personalităţi - cum ar fi cel al Doamnei de Pompadour - şi al unor grupuri de copii, similare porţelanului Meissen. Materialul folosit majoritar este porţelanul biscuit, sunt foarte rare piesele emailate. După 1792 Sevres devine o manufactură de stat odată cu abolirea monarhiei. Producţia sa cea mai abundentă fusese formată din vase de lux, servicii de masă, plăci ornamentale pentru mobilier, statui, în stil rococo (epoca lui Ludoc al XV-lea) şi neoclasic ( epoca lui Ludovic al XVI-lea), majoritatea producţiilor fiind menite unor utilizări domestice sau curţilor europene. Între 1800 şi 1847, sub conducerea mineralogului Alexandre Brogniart, la Sevres se renunţă la fabricarea porţelanului moale, mult prea greu de ars, în favoarea celui dur, fiind executate plăci decorative şi vase în stilul Primului Imperiu şi egiptean. După moartea lui Brogniart se reia fabricarea porţelanului moale. Sub direcţia lui Victor Regnault sunt introduse numeroase îmbunătăţiri tehnice, de pildă aplicaţiile de pastă. Sculptorul Auguste Rodin devine temporar colaborator al manufacturii. De-a lungul veacului al XIX-lea vor avea loc o serie de refome administrative şi ale concepţiei artistice. Din veacul următor sunt promovate rigorile Art-Nouveau-ului, apoi ale Art-Deco-ului, ale cărui forme geometrice sunt rafinate către 1925. În prezent sunt executate concomitent comenzi de stat şi particulare. Ornamentică: scene cu figuri, peisaje, motive vegetale, caboşon, reţea, verniculat. Colorit (realizat prin arderi la temperaturi înalte ale pieselor): roz Pompadour, tonuri de albastru, galben etc.. Piesele manufacturii au fost des imitate de-a lungul timpului. Mărci de producător de o mare diversitate, în funcţie de perioadă. ] [19.4]

Sinceny [ ] [19.5]

St.Aamand [ ] [19.6]

St.Omer [ ] [19.7]


	Franţa de sud [20]

Montauban [ ] [20.1]

Montpellier [ ] [20.2]

Toulouse [ ] [20.3]


	Franţa de sud-est [21]

Grenoble [ ] [21.1]

La tronche [ ] [21.1.1]

Lyon [ Renumit centru de ceramică şi de mătăsuri francez. Activitatea faianţarilor este semnalată aici din 1515. În veacul următor ceramişi italieni originari din Florenţa, Genova, Faenza şi Urbino vin aici şi declanşează producţia unei faianţe stanifere cu decor istoriat, similară celei de Urbino. Ornamentica platourilor şi cănilor de Lyon cuprinde şi draperii ca fundal al divinităţilor mitologice sau al unor scene inspirate din "Biblia" lioneză. După o epocă de stagnare, manufactura cunoaşte un nou avât către 1773, când Joseph Combe şi Jacqes Maria Ravier întemeiază o fabrică de porţelan pentru care obţin un privilegiu regal pentru 10 ani şi care va deveni Mnaufactură regală. Ornamentică favorită preluată din decorul specific manufacturii Moustier - drapele, groteschi; coloritul specific acestei epoci de producţie este galbenul monocrom. Industria mătăsurilor este cunoscută în Lyon din secolul al XV-lea, însă apogeul eu este situat în veacul al XVIII-lea, când atelierele de aici le întrec pe cele italieneşti. Specialitatea Lyonului o constituie moarul şi ţesătura pentru mobilier numită "droguet", în care decorul este format din firele de urzeală şi bătătură din lână şi mătase. Cel mai cunoscut creator de mătăsuri e Philippe de La Salle (sfârşitul veacului al XVIII-lea); el execută ţesături somptuoase pentru curţile franceză, spaniolă şi rusă. La 1789 manufactura de ţesături îşi va reduce activitatea, urmând ca în epoca Primului Imperiu Jean-Francois Bony să creeze remarcabile draperii destinate împărătesei Maria-Luiza. După intrarea în uz, la 1801, a războiului mecanic inventat de către lyonezul Joseph-Marie Jacquard, care permite creşterea calităţii produsului finit, industria de mătăsuri din Lyon cunoaşte o dezvoltare deosebită. Azi Lyon lucrează în egală măsură pentru statul francez şi pentru străinătate. ] [21.2]


	Franţa de vest [22]

Bordeaux [ ] [22.1]

Bretagne [ ] [22.2]

Collapse <b>Quimper</b> [ Centru breton al ceramicii, a cărui funcţionare este datată încă din antichitate. Piesele care sunt fabricate aici reflectă moştenirea celtică a regiunii Bretania, de care localnicii sunt profund ataşaţi. La 1690 ceramistul Jean Baptiste Bousquet fondează aici un atelier de ceramică (faianţă), funcţional şi astăzi. Până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea se vor mai deschide alte câteva ateliere. Piesele ţin cont din punct de vedere formal de nevoile perioadei de fabricaţie - plăci decorative, farfurii, boluri, statuete, platouri, suporturi de ouă, seturi de cafea, bomboniere, supiere, vase decorative sau de uz etc.. Ornamentica e primordial formată din campestre sau figuri ţărăneşti singulare, fiind accentuat specificul costumelor populare locale - farfurii, platouri şi orice alt obiect ce prezintă o suprafaţă mare de aplicare. Pe locul al doilea în uzul curent figurează ornamentica de tip naturist - "decor riche" - ancadramente din frunze de acant executate cu albastru de cobalt; "gros fillets" - benzi concentrice albastre şi galbene; "croisille" - haşuri; broderie bretonă, prin imitarea modelelor specifice accesoriilor vestimentare bretone de acest gen; "a la touche" - mici tufe de frunze şi flori. Mărci de fabricant: "Quimper", apărută după 1904 pentru a combate valul de imitaţii ce proliferaseră de-a lungul şi de-a latul Franţei; "France", pentru piesele destinate exportului, apărută ulterior primului război mondial. ] [22.2.1]

Quimper [ Centru breton al ceramicii, a cărui funcţionare este datată încă din antichitate. Piesele care sunt fabricate aici reflectă moştenirea celtică a regiunii Bretania, de care localnicii sunt profund ataşaţi. La 1690 ceramistul Jean Baptiste Bousquet fondează aici un atelier de ceramică (faianţă), funcţional şi astăzi. Până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea se vor mai deschide alte câteva ateliere. Piesele ţin cont din punct de vedere formal de nevoile perioadei de fabricaţie - plăci decorative, farfurii, boluri, statuete, platouri, suporturi de ouă, seturi de cafea, bomboniere, supiere, vase decorative sau de uz etc.. Ornamentica e primordial formată din campestre sau figuri ţărăneşti singulare, fiind accentuat specificul costumelor populare locale - farfurii, platouri şi orice alt obiect ce prezintă o suprafaţă mare de aplicare. Pe locul al doilea în uzul curent figurează ornamentica de tip naturist - "decor riche" - ancadramente din frunze de acant executate cu albastru de cobalt; "gros fillets" - benzi concentrice albastre şi galbene; "croisille" - haşuri; broderie bretonă, prin imitarea modelelor specifice accesoriilor vestimentare bretone de acest gen; "a la touche" - mici tufe de frunze şi flori. Mărci de fabricant: "Quimper", apărută după 1904 pentru a combate valul de imitaţii ce proliferaseră de-a lungul şi de-a latul Franţei; "France", pentru piesele destinate exportului, apărută ulterior primului război mondial. ] [22.2.1]

Locmaria [ ] [22.2.1.1]

Rennes [ ] [22.2.2]

La Rochelle [ ] [22.3]

Saint Porchaire [ Denumire atribuite unor faianţe franceze foarte fine, din secolul al XVI-lea, a căror locaţie de fabricare e incertă, dar sigur circumscrisă regiunii Poitou. Piese cu forme renascentiste şi cu decor de influenţă veneţiano-orientală în tonuri închise, cu forme arhitectonice, subliniate de mascherone şi groteschi în roşu, albastru şi verde, imitaţii după operele ceramistului şi emailorului francez Bernard Palissy (1510-1590), având ca decor figurine în relief. Imitaţii engleze târzii, la Minton (secolul al XIX-lea). Mărci de producător necunoscute. ] [22.4]

Samadet [ Manufactură franceză de ceramică, întemeiată la 1732 la Samadet, în Franţa de vest. Produce un porţelan glazurat de bună calitate, colorat în roz, albastru, verde-gălbui, negru cu reflexe purpurii pe fond alb şi decorată cu motive ca flori şi amoraşi. ] [22.5]


	Franţa-Provence [23]

Atelier provencal [ ] [23.1]

Collapse <b>Marsilia</b> [ Centru francez de ceramică înfiinţat în urma descoperirii unor zăcăminte de argilă în apropierea oraşului. În 1750 existau circa 10 ateliere importante de faianţă care au activat din plin până la începutul veacului următor. Stilul specific marsiliez se întemeiază pe tematicile rococoului, fiind extrem de variat formal, prezentând marine, flori, fructe, păsări, cochilii, peşti, pe un fundal cromatic format din nuanţe de verde, galben şi albastru-peruzea. O compoziţie asimetrică acoperă întreaga suprafaţă a platourilor, a căror bordură, uneori perforată, este bogat modelată cu ornamente reliefate, subliniate cu aur, similar unei decoraţii orfevriere. Faţă de alte piese, platourile comportă fundaluri cromatice roşii, violete, verzi şi galbene.
Din secolul al XIX-lea se trece şi la producţia de porţelan, în tonuri severe - de pildă mici decoraţii în relief de culoare crem deshis, în stil neoclasic, uneori subliniate cu aur.
Mărci de producător: monograma V.P. (mijlocul veacului al XVIII-lea, Veuve Perrin); B (tranziţia dintre secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, Antoine Bonnefoy); R (sfârşitul secolului al XIX-lea, Gaspard Robert); C.S. şi floare de crin (Honore Savy). ] [23.2]

Marsilia [ Centru francez de ceramică înfiinţat în urma descoperirii unor zăcăminte de argilă în apropierea oraşului. În 1750 existau circa 10 ateliere importante de faianţă care au activat din plin până la începutul veacului următor. Stilul specific marsiliez se întemeiază pe tematicile rococoului, fiind extrem de variat formal, prezentând marine, flori, fructe, păsări, cochilii, peşti, pe un fundal cromatic format din nuanţe de verde, galben şi albastru-peruzea. O compoziţie asimetrică acoperă întreaga suprafaţă a platourilor, a căror bordură, uneori perforată, este bogat modelată cu ornamente reliefate, subliniate cu aur, similar unei decoraţii orfevriere. Faţă de alte piese, platourile comportă fundaluri cromatice roşii, violete, verzi şi galbene. Din secolul al XIX-lea se trece şi la producţia de porţelan, în tonuri severe - de pildă mici decoraţii în relief de culoare crem deshis, în stil neoclasic, uneori subliniate cu aur. Mărci de producător: monograma V.P. (mijlocul veacului al XVIII-lea, Veuve Perrin); B (tranziţia dintre secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, Antoine Bonnefoy); R (sfârşitul secolului al XIX-lea, Gaspard Robert); C.S. şi floare de crin (Honore Savy). ] [23.2]

Honore Savy [ ] [23.2.1]

St.Jean du Dessert [ Locaţie a unei manufacturi de faianţă în oraşul Marsilia. Oraşul devine un centru important de producerea faianţei după descoperirea unor zăcăminte de argilă în veacul al XVII-lea. ] [23.2.2]

Veuve Perrin [ ] [23.2.3]

Collapse <b>Moustiers</b> [ Centru manufacturier francez pentru faianţă, care a creau un stil original răspândit în sudul Franţei, Spania şi în Italia. Cea dintâi manufactură este fondată la 1679 de către Pierre Clerissy, membru al unei cunoscute familii de ceramişti. Familia sa conduce atelierul până la 1757, ulterior trecând în posesia altor ceramişti şi închizându-şi porţile la 1852. La 1738 ceramistul Joseph Olerys venit de la manufactura spaniolă Alcora pune bazele unei noi manufacturi la Moustiers, a cărei activitate este documentată ulterior datei 1790. Perioada înfloririi maxime a celor două manufacturi este mijlocul secolului al XVIII-lea, când piesele sunt lucrate de către ceramişti înrudiţi matrimonial sau care lucraseră împreună, astfel că se dezvoltă un stil unitar care aduce faimă celor două ateliere într-un vast areal geografic.
Produsele celor două manufacturi sunt reprezentate de către zaharniţe, platouri, cafetiere, seturi de masă etc.
Motivele decorative sunt reprezentate de către floarea de cartof în tonuri de albastru, verde sau brun pe fond alb-lăptos (perioada Olerys), sau bazate pe gravurile lui Jacques Callot (1592-1635) sau sunt inspirate din stilul rocaille vesela de masă. Într-o fază mai târzie apar festoanele, ghirlandele, armoariile, şi motivele arhitectonice pentru decorarea zaharniţelor, platourilor, cafetierelor etc.. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea sunt imitate o serie de motive decorative ale manufacturilor din Strasbourg şi Rouen, din raţiuni comerciale.
Mărci de producător: Chez Clerissy a Moustiers; O Y (Olerys); J.F. (Joseph Fouque); ferrat moustier sau Ferrat, în formă de cerc (Jean-Baptiste Ferrat). ] [23.3]

Moustiers [ Centru manufacturier francez pentru faianţă, care a creau un stil original răspândit în sudul Franţei, Spania şi în Italia. Cea dintâi manufactură este fondată la 1679 de către Pierre Clerissy, membru al unei cunoscute familii de ceramişti. Familia sa conduce atelierul până la 1757, ulterior trecând în posesia altor ceramişti şi închizându-şi porţile la 1852. La 1738 ceramistul Joseph Olerys venit de la manufactura spaniolă Alcora pune bazele unei noi manufacturi la Moustiers, a cărei activitate este documentată ulterior datei 1790. Perioada înfloririi maxime a celor două manufacturi este mijlocul secolului al XVIII-lea, când piesele sunt lucrate de către ceramişti înrudiţi matrimonial sau care lucraseră împreună, astfel că se dezvoltă un stil unitar care aduce faimă celor două ateliere într-un vast areal geografic. Produsele celor două manufacturi sunt reprezentate de către zaharniţe, platouri, cafetiere, seturi de masă etc. Motivele decorative sunt reprezentate de către floarea de cartof în tonuri de albastru, verde sau brun pe fond alb-lăptos (perioada Olerys), sau bazate pe gravurile lui Jacques Callot (1592-1635) sau sunt inspirate din stilul rocaille vesela de masă. Într-o fază mai târzie apar festoanele, ghirlandele, armoariile, şi motivele arhitectonice pentru decorarea zaharniţelor, platourilor, cafetierelor etc.. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea sunt imitate o serie de motive decorative ale manufacturilor din Strasbourg şi Rouen, din raţiuni comerciale. Mărci de producător: Chez Clerissy a Moustiers; O Y (Olerys); J.F. (Joseph Fouque); ferrat moustier sau Ferrat, în formă de cerc (Jean-Baptiste Ferrat). ] [23.3]

Olerys-laugier [ Posibilă marcă de producător pentru manufactura de ceramică de la Moustiers. ] [23.3.1]


	Germania [24]

Ansbach [ ] [24.1]

Collapse <b>Atelier german</b> [ ] [24.2]

Atelier german [ ] [24.2]

Nymphenburg [ Manufactură germană de porţelan dur, localizată lângă Munchen, întemeiată la 1742 de principele Maximilian III Josif de Bavaria şi de contele Sigismund de Heimhausen prin reunirea mai multor ateliere la Neudeck, de unde a fost transferată la Nymphenburg la 1761. Din 1753 se confecţionează piese cu decor roccoco bavarez. Producţia cea mai însemnată constă în statuete modelate de Franz Anton Bustelli (angajat între 1754 şi 1763), Dominickus Auliczeck aus Boemia (1764-1797) şi Melchior, venit de la Hochst (1797-1822). Figurinele şi grupurile animaliere sunt comparabile cu piesele similare executate la Meissen. La sfârşitul secolului al XVIII-lea Nymphenburg adoptă stilul neoclasic; în secolul următor copiază modelele secolului anterior. Serviciile de masă, ramele de oglindă, vasele decorative, tabacherele, statuetele sunt de o calitate artistică şi tehnică superioare; paste este albă sau verzuie, iar ornamentica policromă. Figurinele sunt expresive, având o notă unoristică specifică. Nymphenburg activează şi astăzi. Mărci de producător: armoariile bavareze (haşuri oblice albe pe fond albastru) între 1754 şi 1763; F.B. (Franz Bustelli), 1795-1814; A: A (Anton Auer) etc.. ] [24.2.1]

Atelier renan [ ] [24.3]

Collapse <b>Atelier sud-german</b> [ ] [24.4]

Atelier sud-german [ ] [24.4]

Augsburg [ Important centru manufacturier german de orfevrărie şi ceasornicărie, funcţional din Renaştere. În primul caz produce o mare cantitate de obiecte de cult, din diferite metale, în stilurile gotic şi renascentist, şi obiecte de uz profan - pahare, cupe, căni etc. -ornamentate cu motivele godron, mascherone şi floral (lujere). Din veacul al XVII-lea sunt produse cupe decorative de mari dimensiuni, cu precădere din cristal, montate în argint gravat cu lunile anului sau scene de vânătoare, piese în formă de glob terestru şi de corabie, ornamentate cu motive florale, în stil gotic flamboaiant. La sfârşitul veacului se remarcă influenţa stilistică olandeză, iar din secolul următopr cea franceză, ma sobră. Până la sfîrlitul veacului al XVIII-lea centrul manufacturier augsburghez este superior celui omonim de la Nurnberg, mai ales prin introducerea inovaţiei garniturilor de mobilier din argint. Piesele din veacul al XIX-lea sunt mai greoaie decât cele produse în veacurile precedente, fiind încadrate stilistic rococoului şi barocului. Produsele din domeniul ceasornicăriei erau prevăzute cu mecanisme ingenioase, încastrate în cutii, având anexate adesea un calendar lunar, un calendar astronomic şi un calendar zodiacal, precum şi orologii prevăzute cu sonerii. Ornamentică religioasă ori animalieră. Mărci de autor: Între 1529-1735: un con de pin alăturate iniţialelor meşterului, pentru ofevrărie; A.G., uneori însoţită de armoariile oraşului (un pe un câmp divizat roşu şi alb, un arbust verde, într-un ghiveci de aceeaşi culoare de forma unui capitel de coloană corintică, ambele haşurate în alb), pentru ceasornicărie. ] [24.4.1]

Bamberg [ ] [24.4.2]

Nurnberg [ Centru german producător de orfevrărie, ceasornicărie şi ceramică, bine cunoscut pentru produsele sale începând cu veacul al XVI-lea. Aici sunt concepute şi construite primele ceasuri de buzunar din Europa, cunoscute sub denumirea de ouă de Nurnberg. Serviciile de masă, statuetele şi platourile produse aici sunt decorate cu motivele "solzii conului de pin" şi godron", fiind individualizate prin folosirea mărcii de producător "N" accesorizată uneori cu data fabricaţiei (epoca 1776-1850). ] [24.4.3]

Regensburg [ ] [24.4.4]

Bavaria [ ] [24.5]

Kreussen [ Importantă manufactură germană localizată în Bavaria, ilustrată de către ceramişti din cunoscuta familie austraică Vest, care începând cu veacul al XVI-lea declanşează producţia de piese din gresie, urmând ca din veacul următor să apară produsele cele mai însemnate. Colorit caracteristic gri-cenuşiu al pieselor, glazură în tonuri verzui sau brune, ornamentică formată din aplicaţii în relief, în stilul pieselor executate în Renania şi în Boemia. La începutul veacul al XVI-lea sunt documentate primele încercări de obţinere a unei picturi cu glazură emailată, de tipul celei folosite pentru decorarea sticlei. Piesele cele mai tipice sunt flacoanele cu şase feţe, cu dop metalic menit a fi înşurubat în gâtul obiectului. Ornamentică reprezentând apostoli, vânători sau portrete ale principilor-electori, preluate din gravurile acelei perioade - sunt însoţite de inscripţii în caractere latine. Colorit complementar - tonuri de albastru, galben, roşu, verde; sporadic, apar şi ornamente aurite. Lorenz Sckner execută şi piese de faianţă colorată albastru, însă rar, execuţia fiind motivată de marcarea unor evenimente importante. Pisele de faianţă, de bună calitate, sun adesea decorate cu embleme. Mărci de producător: V (Vest) - gresie; L.S. (Lorenz Speckner) - faianţă. ] [24.5.1]

Bayreuth [ Una dintre cele mai importante manufacturi de ceramică bavareze, activă între secolele XVIII-XX. Producţie axată în principal pe fabricarea de piese din faianţă - platouri, supiere, vase şi căni - colorate albastru, brun sau alb, decorate uneori cu steme. Formal, piesele executate la Bayreuth se disting de produsele altor manufacturi prin forme aviforme, animaliere sau legumicole specifice. Tentativele de fabricarea porţelanului datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea, dar nu există foarte multe date despre acest gen de activitate. Mărci de autor: Bayreu; Bayr (până la 1728); B K (în albastru, pentru anii 1728-1744, când la conducerea manufacturii se află Knoller); B P F şi B P (între 1747 şi 1760, perioada preluării manufacturii de către Pfeiffer şi Frankel). ] [24.6]

Berlin [ ] [24.7]

Gotzkowski [ ] [24.7.1]

Manufactura regală de porţelan [ ] [24.7.2]

Braunschweig [ ] [24.8]

Colonia [ ] [24.9]

Creussen [ ] [24.10]

Dresda [ ] [24.11]

Durlach [ ] [24.12]

Frankenthal [ Una dintre cele mai însemnate manufacturi germane de porţelan, localizată lângă Mannheim (Palatinat), activă între anii 1755 şi 1799. Iniţial Paul-Anton Hennong, renumitul ceramist alsacian, îşi transferă aici atelierul din Strasbourg. Timp de circa două decenii, în ciuda unor greutăţi financiare, Frankenthal execută valoroase piese din porţelan dur, glazurate alb, opac. Ulterior cunt confecţionate şi bibelouri în genul celor de Meissen, în stil rococo, reprezentând figuri alegorice, mitologice, folclorice sau personaje din ale comediei italiene; analog servicii de masă, cu decor amintind stilul manufacturii din Sevres, vase, lămpi şi rame pentru oglinzi. Coloritul specific este verde închis, roşu, adesea subliniat cu aur. Baza figurinelor este uneori ajurată sau în formă de volută. Mărci de autor: P.H. (1755-1756); scutul electorului Karl-Theodor cu monograma sa, uneori surmontată de o coroană (1762-1793). ] [24.13]

Frankfurt [ Manufactură germană de faianţă întemeiată de către Johann Simonet la 1666 cu susţinerea finaniciară a lui Johann Schumacher şi a lui Johann Cristoph Fehr, ultimul devenind în anul următor singurul proprietar. Transmite atelierul văduvei şi copiilor săi. Produsele fabricate aici le imită pe cele de tip Delft, apoi modele chinezeşti, fiind caracterizate printr-un decor armonios, bazat pe un desen impecabil. S-au executat căni, ploşti, colorate albastru pur sau albastru cu reflexe gri. Producţia încetează la 1772. Piesele sunt doarte rar semnate. Mărci de autor: F. (Frankfurt sau Fehr ?); K.R. (Kaspar Ripp); o pasăre pe o ramură. ] [24.14]

Fulda [ ] [24.15]

Furstemberg [ Manufactură germană de porţelan fondată la 1747 de către ducele Carol I de Brunswick. În anii 1770-184, datorită ameliorării pastei, manufactura are o producţie înfloritoare. Ornamentică în relief, de tip rococo. Figurinele, reprezentând personaje din Commedia dell'Arte, sunt create de către artişti cunoscuţi, având un modeleu savant. Căre 1795 este adoptat stilul neoclasic, fiind imitate piesele create de către celebrul Josiah Wedgwood - cu predilecţie cele din bazalt negru şi jasp. Sunt executate ansambluri decorative pentru centrul mesei ("surtout de table"), jardiniere, servicii de masă, statuete ecvestre, figurine de maimuţe aşezate pe un piedestal conic şi dansatori. Manufactura este activă şi în prezent. Mărci de producător: litera F cursivă, în albastru; un cal galopând (post 1770). ] [24.16]

Geisslingen [ ] [24.17]

Gotha [ ] [24.18]

Hanau [ Manufactură germană de faianţă întemeiată de către doi ceramişti olandezi alături de Frankfurt pe Main la 1661. Primele piese au fost executate sub influenţa ceramicii de tip Delft, ulterior fiind prezente în ornamentică motivele specific rococoşi chinezeşti. Decor: plante, păsări, peisaje, ecusoane, subiecte biblice. Colorit albastru, galben şi brun. Producţie formată majoritar din vase cilindrice, căni cu gât îngust, călimări, solniţe. Activitatea manufacturii se încheie la 1806. Mărci de producător: "Hanau" V.A. (Hieronymus von Alphen); H.V.; monograma dublă A. ] [24.19]

Hessen [ ] [24.20]

Hochst [ Manufactură germană de ceramică, localizată lângă Meinz, activă între 1746-1798. Fondată de către ceramistul Adam Friedrich von Lowenfinck, care lucrase anterior la Meissen şi Fulda, în asociere cu doi negustori, sub patronajul electorului de Meinz, care le acordă şi un privilegiu pentru 50 de ani. S-au executat în maniera porţelanului, din faianţă, platouri, vase, căni, statuete de personaje sau păsări. Motive decorative preferate: scene galante, pastorale, peisaje, motive florale. Sub influenţa manufacturilor Meissen şi Frankenthal meste adoptat şi rococo-ul, preferat la Strasbourg. Porţelanul, folosit după 1750, este foarte fin, glazurat într-un ton alb-lăptos. Sunt executate cu precădere cupe cilindrice cu picior, statuete reprezentând personaje sau grupuri de personaje din comedia italiană, grupuri de păstori şi de copii, scene din genul gravurilor lui Callot şi al tablourilor lui Teniers. Ornamentică de tip clasic, inspirată din cea numită "indische Blumen"; după 1770, bordura platourilor este decorată cu motive de tip mozaic. Coloritul se bazează, atât pentru faianţă cât şi pentru porţelan, pe galben, albastru intens, roşu pur. Mărci de producător: roata cu şase spiţe din stema Electorilor de Meinz, însoţită de iniţialele decoratorului, în albastru, roşu, iar post 1762 în aur; în anii 1765-1774 se adaugă, pentri comenzile nobiliare, pălăria sau coroana Electorului. ] [24.21]

Ilmenau [ ] [24.22]

Kannreuther [ ] [24.23]

Koln-ehrenfeld [ ] [24.24]

Konigsberg [ ] [24.25]

Krems [ ] [24.26]

Leipzig [ ] [24.27]

Lindner [ ] [24.28]

Ludwigsburg [ Una dintre cele mai mari manufacturi germane de porţelan din secolul al XVIII-lea, fondată la 1756 lângă Stuttgart de către arhitectul-inginer Bonifacius Cristoph Hackner. Preluată la 1758 de către ducele Carol Eugen von Wurtemberg, care atrage o serie ceramişti renumiţi de la Viena, Hochst şi Nymphenburg. După moartea ducelui la 1793 urmează o epocă de declin, manufactura încetându-şi activitatea la 1824. Epoca 1764-1775 este marcată de fabricarea celor mai reprezentative piese, cuprinzând servicii de masă şi statuete în stil rococo, ulterior cu o tendinţă clasicizantă. Mărci de producător: Monograma Cs, înlănţuită, uneori surmontată de o coroană; armoariile familiei ducale de Wurtemberg (după 1793). ] [24.29]

Collapse <b>Meissen</b> [ Prima manufactură de porţelan dur din Europa, întemeiată la 1708 de către Johann Friedrich Bottger (1682-1719), aflat în serviciul electorului Saxoniei, August cel Puternic, funcţională şi în prezent. Iniţial se produc aici piese de faianţă, în anul următor din gresie roşie, iar după 1713 din porţelan. Epoca de glorie a manufacturii se încadrează între anii 1710 şi 1756, moment în care activitatea va intra într-un uşor declin ca urmare a izbucnirii Războiului de Şapte Ani. Prioadele de funcţionare ale manufacturii se confundă cu activitatea diferitelor personalităţi de la conducere.
Între 1710-1719 director este Bottger, fiind fabricate piese din faianţă, gresie roşie şi porţelan alb. Între 1720 şi 1731 Christian Friedrich Horoldt produce piese decorate în stil oriental, chinezesc şi japonez, urmând ca în anii 1731-1765 sculptorul Johann Joachim Kandler să creeze figurine inspirate din Commedia dell'Arte (arlechini şi colombine), reprezentări simbolice ale viciilor şi ale virtuţilor şi grupuri alegorice sau satirice în stil rococo, alături de reprezentări avimorfe sau zoomorfe.
Camillo Marcolini (activ între 1774 şi 1814) va produce statuete şi grupuri din porţelan dur şi biscuit, urmând ca după 1814 să fie produse opere în stil Biedermaier. Sfârşitul veacului reprezintă declinul manufacturii Meissen, în care produsele nu sunt nimic altceva decât copii ale produselor veacului precedent, greoaie stilistic şi formal. În prezent Meissen este manufactură de stat. Produsele sale sunt cunoscute impropriu în Franţa ca porţelan de Saxa, iar în Anglia, de Dresda. Mîrci de autor: K.P.M (Koniglice Porzellan-Manufaktur, Manufactura Regală de Porţelan) până în 1724; după această dată apare marca specifică a celor două săbii albastre încrucişate, între garda cărora între 1763 şi 1774 figurează un punct (Punktzeait); în anii 1774-1814 între garda săbiilor va figura o steluţă (Sternzeit). ] [24.30]

Meissen [ Prima manufactură de porţelan dur din Europa, întemeiată la 1708 de către Johann Friedrich Bottger (1682-1719), aflat în serviciul electorului Saxoniei, August cel Puternic, funcţională şi în prezent. Iniţial se produc aici piese de faianţă, în anul următor din gresie roşie, iar după 1713 din porţelan. Epoca de glorie a manufacturii se încadrează între anii 1710 şi 1756, moment în care activitatea va intra într-un uşor declin ca urmare a izbucnirii Războiului de Şapte Ani. Prioadele de funcţionare ale manufacturii se confundă cu activitatea diferitelor personalităţi de la conducere. Între 1710-1719 director este Bottger, fiind fabricate piese din faianţă, gresie roşie şi porţelan alb. Între 1720 şi 1731 Christian Friedrich Horoldt produce piese decorate în stil oriental, chinezesc şi japonez, urmând ca în anii 1731-1765 sculptorul Johann Joachim Kandler să creeze figurine inspirate din Commedia dell'Arte (arlechini şi colombine), reprezentări simbolice ale viciilor şi ale virtuţilor şi grupuri alegorice sau satirice în stil rococo, alături de reprezentări avimorfe sau zoomorfe. Camillo Marcolini (activ între 1774 şi 1814) va produce statuete şi grupuri din porţelan dur şi biscuit, urmând ca după 1814 să fie produse opere în stil Biedermaier. Sfârşitul veacului reprezintă declinul manufacturii Meissen, în care produsele nu sunt nimic altceva decât copii ale produselor veacului precedent, greoaie stilistic şi formal. În prezent Meissen este manufactură de stat. Produsele sale sunt cunoscute impropriu în Franţa ca porţelan de Saxa, iar în Anglia, de Dresda. Mîrci de autor: K.P.M (Koniglice Porzellan-Manufaktur, Manufactura Regală de Porţelan) până în 1724; după această dată apare marca specifică a celor două săbii albastre încrucişate, între garda cărora între 1763 şi 1774 figurează un punct (Punktzeait); în anii 1774-1814 între garda săbiilor va figura o steluţă (Sternzeit). ] [24.30]

Şcoala lui Herold [ ] [24.30.1]

Mosbach [ ] [24.31]

Plankenhammer [ Plankenhammer Floss. Localitate bavareză în care este documentată existenţa unei fabrici de porţelan. Activitate - secolele XIX-XX, produse - coşuleţe, figurine umane realiste, în manieră arhaizantă, vaze decorate cu motive florale. ] [24.33]

Potschappel [ Carl Thieme. Artist german, 1816-1884. Fondează la 1872 o fabrică de porţelan de Saxa în Potschappel bei Dresden, Germania, menită să execute piese decorate în stil propriu, în condiţiile existenţei unui mare număr de creatori de porţelan independenţi în Dresda, pentru a nu mai fi obligat să înfrunte concurenţa acestora. La Dresda, la 1708, fusese creat un nou tip de porţelan, "alb-auriu", care a conferit un caracter specific porţelanului prusac. La dezvoltarea firmei lui Thieme a contribuit semnificativ Karl August Kuntzsch, un talentat modelator floral, devenit partener de afaceri şi ginere al acestuia. Kuntzsch a reuşit să lanseze porţelanul de tip Dresda pe pieţele internaţionale, în urma călătoriilor sale în Statele Unite şi organizării unor serii de expoziţii cu vînzare pretutindeni în Europa. Datorită activităţii lui laborioase fabrica pe care o fondase socrul său va funcţiona până în zilele noastre. Firma, de-a lungul existenţei sale, a produs o mare varitetate de produse, de mare fineţe şi calitate, figurine, platouri, servicii diverse etc.. Marcă de producător: TS. ] [24.34]

Potsdam [ ] [24.35]

Raeren [ Centru german de fabricarea fresiei, cunoscut de la sfârşitul veacului al XVI-lea. localizat lângă Aachen. Produce piese de bună calitate, sub influenţa manufacturii din Koln - căni de mari dimensiuni, vase farmaceutice, ploşti cu benzi în relief şi mânere decorate cu mascherone de leu. Ornamentică - portrete, inscripţii, armoarii, scene religioase. Caracterizată printr-o simplitate îndrăzneaţă. Colorit - brun, gri-albăstrui, violet (ultimul apare din secolul al XVII-lea). Rar, piesele sunt montate în cositor. În veacurile XVIII-XIX producţia este axată cu precădere pe cănile de bere de culoare brună, reproducând modele din epocile anterioare. Mărci de producător: W.K. (pentru ceramistul Wilhel Kalf); J.M. (pentru ceramistul Jean Mennicken); E.M. (pentru ceramistul Edmund Mennicken) etc.. ] [24.36]

Rosenthal [ Companie germană fondată de către Phillip Rosenthal în 1879 în castelul Ekersreuth, unde sunt amenajate ateliere pentru decorarea ceramicii. Din 1879 şi până în prezent firma Rosenthal se va implica în dezvoltarea unor linii de produse destinate îmbunătăţirii stilului de viaţă şi (re)amenajării interioarelor locuinţelor sau ale clădirilor publice, fiind faimoasă pentru serviciile sale de masă, accesoriile de bucătărie sau produsele sale de lux. Pentru firma Rosenthal au lucrat de-a lungul vremii peste 1000 de artişti, designeri şi decoratori celebri, între care şi celebru Andy Warhol, la începutului anilor '80, produsele firmei fiind caracterizate prin eleganţă şi rafinament. ] [24.37]

Rostock [ ] [24.38]

Saxa [ ] [24.39]

Schierholz [ ] [24.40]

Schrezheim [ ] [24.41]

Siegburg [ Centru german al ceramicii, fondat în veacul al XIV-lea. Piesele cele mai reuşite datează din a doua jumătate a veacului al XVI-lea. Sunt executate şi piese din gresie, albă sau brună, iar ulterior în tonuri de gri, galben sau roz - căni înguste, pocale şi cupe de forme variate, decorate cu frunze, medalioane, rozete şi inscripţii în relief. Sunt executate şi căni de tipul Bartmannskrug. Post 1500 sunt imitate unele produse ale manufacturii din Koln, fiind adoptate motive decorative şi elemente arhitectonice, sub influenaţa atelierelor de la Raeren. ] [24.42]

Siegburg [ ] [24.43]

Silezia [ ] [24.44]

Sitzendorf [ ] [24.45]

Waldenburg [ ] [24.46]

Westernwald [ Centru german de fabricarea ceramicii din Rhenania-Palatinat. Fondat în secolul al XVI-lea de către ceramişti belgieni, care au impus propriile lor modele ceramice. Piese din pastă gri închis, groasă, glazurată cu sare, decorată cu motive florale cu ajutorul albastrului de cobalt. Piesele de colecţie erau multicolore. S-au găsit cioburi de astfel de ceramică pe malul golfului american Chesapeake, aduse de primii colonişti. ] [24.47]


	Germania de nord [25]

Danzig [ ] [25.1]

Hamburg [ ] [25.2]

Hanovra [ ] [25.3]

Kiel [ Manufactură germană înfiinţată la 1863 de către un ceramist din Strasbourg. Piesele cele mai însemnate imită stilul rococo al manufacturii Strasbourg - platouri cu bordură ajurată, boluri în formă de coş, cu marginea ondulată, rezervoare pentru apă menite a fi aplicate pe zid, vase de flori în genul pot-pourri etc.. Emailul este de o mare puritate; predomină coloritul galben, verde, roşu, brun şi negru. Producţia încetează la 1788. Mărci de producător: Kiel şi Kieffel, iniţialele decoratorilor. ] [25.4]

Stockelsdorf [ ] [25.5]

Stralsund [ ] [25.6]


	Italia [26]

Atelier italian [ ] [26.1]

Atelier nord-italian [ ] [26.2]

Collapse <b>Atelier toscan</b> [ ] [26.3]

Atelier toscan [ ] [26.3]

Siena [ Centru italian al ceramicii, localizat în Toscana, Italia. Fondat 1262, înfloritor spre 1500. Producţie iniţială: plăci pavimentale şi vase farmaceutice, decorate cu motive florale, groteschi, "decor a la candeliere, pe fond galben-ocru sau negru. Specific stilului sienez sunt anumite ornamente arhitectonice şi în formă de buchet de pene. Ulterior suint realizate piese de faianţă cu lustru metalic, după tehnica faianţei hispano-maure, într-un colorit brun, galben sau verde pe fond galben-ocru. Bordura platourilor e formată din împletituri, revers decorat cu frunze lanecolate sau cu solzi. Mărci de producător: FOI şi IP (ceramisul Maestro Benedetto, spre 1509, venit de la Faenza); inscripţia Fata în Siena da M benedetto, înconjurată de un cerc. Din acest oraş este originară şi una dintre cele mai bune culori de pământ, un brun roşcat care conţine oxid de fier şi siliciu. ] [26.3.1]

Cafaggiolo [ Renumit centru italian de maiolică localizat în apropierea Florenţei, fondat la sfârşitul veacului al XV-lea de către familia Medici. Aici se obţine o îmbunătăţire a pastei şi a gamei cromatice în urma studiilor efectuate de către sculptorul şi ceramistul Luca della Robia (1399/1400-1482). Piesele cele mai valoroase - platouri, vase - au fost executate în anii 1508-1525; ca motive decorative prezintă scene mitologice sau religioase, armoarii, groteschi, figuri de tinere perechi sau cozi de păun; bordura prezintă uneori pe revers cercuri concentrice albastre, galbene sau roşii. Paleta cromatică este formată din tonuri de albastru spre negru, brun, roşu închis, galben aprins, verde deschis. Mărci de autor: SPR; IR; AF; trident; armoariile familiei Medici ( pe un scut galben şase cercuri, dintre care unul roşu şi ultimul albastru, cu trei flori de crin) surmontate de către o tiară papală. ] [26.4]

Cantagalli [ ] [26.5]

Casteldurante [ Urbania, lângă Urbino. Manufactură italiană de maiolică, fondată în veacul al XV-lea, cu o epoca de înflorire în veacul următor datorită patronajului ducilor de Urbino; atunci sub executate platouri, servicii de masă, vase farmaceutice ş.a. originale, având un colorit cald, format dintr-o gamă tonală variată de verde. Motive decorative favorite: "a candelieri", "a groteschi", "a trofei". Vasele sunt decorate cu medalioane de tip mascherone, masculin sau feminin, instrumente muzicale sau cu inscripţii privitoare la conţinut. Bordura platourilor este decorată cu frunze, măşti, busturi, trofee, motivul "bianco sopra bianco". După veacul al XVII-lea manufacturii i se va restrânge activitatea. Mărci de autor: Nicola da V (Nicola Pellipario da Urbino); F.D. (Francesco Durantino)- veacul al XVI-lea. ] [26.6]

Deruta [ Manufactură italiană de ceramică, funcţională în apropierea Perugiei din veacul al XIV-lea şi până în prezent. Piesele cele mai vechi păstrate datează de la sfârşitul veacului al XV-lea. Primele produse au fost reprezentate de către statuete bazate pe scene din viaţa Sfântului Francisc de Assisi ori inspirate din creaţiiel Maestrului Sfintei Veronica. Renumele se datorează însă platourilo şi vaselor de farmacie fabricate aici decorate cu figuri feminine. Colorit predominant galben-portocaliu, roşu-maganez şi albastru-închis. Bordura platourilor este decorată cu solzi, pene de păun şi frunze, dispuse radial, urmând ca reversul acestora să fie împodobit cu o suită de cercuri concentrice albastre şi portocalii ori cu motive în reţea. Între 1500 şi 1550 sunt realizate piese policrome în stilul faianţei hispano-maure, fiind considerate a fi cele mai valoroase din punct de vedere artistic. Motivele decorative de pe avers reliefate, bordură decorată pe revers cu petale, feston şi volute. În afara veacului al XVI-lea se vădeşte pentru produsele fabricate la Deruta influenşa manufacturilor din Svona şi Urbino. Mărci de autor: F, G, L, V, C, R; CB, FR, IB. ] [26.7]

Liguria [ ] [26.8]

Collapse <b>Albissola</b> [ Albissola Marina. ] [26.8.1]

Albissola [ Albissola Marina. ] [26.8.1]

Corradi [ ] [26.8.1.1]

Genova [ ] [26.8.2]

Collapse <b>Savona</b> [ Centru de faianţă italian, aflat în regiunea Genovei, renumit între secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Influenţă iniţială spaniolă şi a manufacturilor din Delft, precum şi a porţelanului chinezesc. Producţie: "albarello", platouri, căni cu decor în relief, în tonuri de albastru - colorit specific - subliniat cu brun închis sau cu o tentă aurie ce imită lacul de tip extrem-oriental. În veacul al XVIII-lea motivele decorative cuprind secvenţe mitologice sau inspirate din gravurile lui Jean Baptiste Callot. În veacul următor manufactura este încă înfloritoare, producând piese în stilurile rococo şi neoclasic. Mărci de producător (atribuite): lanternă, şoim, trompetă, soare, armoariile genoveze cu litera S dedesubt. ] [26.8.3]

Savona [ Centru de faianţă italian, aflat în regiunea Genovei, renumit între secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Influenţă iniţială spaniolă şi a manufacturilor din Delft, precum şi a porţelanului chinezesc. Producţie: "albarello", platouri, căni cu decor în relief, în tonuri de albastru - colorit specific - subliniat cu brun închis sau cu o tentă aurie ce imită lacul de tip extrem-oriental. În veacul al XVIII-lea motivele decorative cuprind secvenţe mitologice sau inspirate din gravurile lui Jean Baptiste Callot. În veacul următor manufactura este încă înfloritoare, producând piese în stilurile rococo şi neoclasic. Mărci de producător (atribuite): lanternă, şoim, trompetă, soare, armoariile genoveze cu litera S dedesubt. ] [26.8.3]

Boselli [ ] [26.8.3.1]

Folco [ ] [26.8.3.2]

Siccardi [ ] [26.8.3.3]

Montelupo [ ] [26.9]

Palermo [ ] [26.10]

Sicilia [ ] [26.11]

Collapse <b>Zona veneto</b> [ Regiune de creaţie artistică din regiunea oraşului-stat Veneţia, specializată în în proiectarea şi execuţia de obiecte de ceramică şi de sticlărie. ] [26.12]

Zona veneto [ Regiune de creaţie artistică din regiunea oraşului-stat Veneţia, specializată în în proiectarea şi execuţia de obiecte de ceramică şi de sticlărie. ] [26.12]

Angarano [ ] [26.12.1]

Collapse <b>Atelier veneţian</b> [ ] [26.12.2]

Atelier veneţian [ ] [26.12.2]

Cozzi [ ] [26.12.2.1]

Murano [ Centru al sticlăriei veneţiene fondat în secolul al XIII-lea. Reprezintă o suburbie veneţiană. A devenit celebru în urma descoperirii şi rafinării de către meşterii sticlari rezidenţi a unor tehnologii particulare de fabricarea sticlei, rezultând produse de înaltă calitate ca sticla cristalină, ce imita cristalul de stâncă, (smalto), sticla cu vine de aur (aventurină), sticla multicoloră (millefiori), sticla lăptoasă (lattimo), alături de producerea serială a unor copii de geme din sticlă. Produsele sticlăriilor din Murano cunosc o mare varietate din veacul al XIII-lea şi până în prezent, fiind fabricate vaze, cupe, căni, platouri etc., mono sau multicolore. În prezent la Murano e fabricată inclusiv aparatură optică. ] [26.12.2.2]

Vezzi [ ] [26.12.2.3]

Nove [ Oraş din zona Italiei de Nord Veneto cunoscut pentru producţia sa de statuete din teracotă reprezentând figuri umane cunoscute în perioada cumpenei dintre veacurile al XVIII-lea şi al XIX-lea. ] [26.12.3]

Padova [ ] [26.12.4]


	Italia centrala [27]

Atelier florentin [ ] [27.1]

Collapse <b>Faenza</b> [ Unul dintre primele oraşe italiene producătoare de ceramică smălţuită stanifer. Faima pieselor a determinat impunerea denumirii generice, universal acceptate, pentru această categorie de ceramică. În prima parte a veacului al XV-lea produsele se remarcă prin bogăţia decorului, armonia coloritului şi puritatea smalţului. Ulterior erau fabricate vase globulare, cu două mânere plate (caracteristică a centrului producător), platouri, vase de tip albarello etc.. Ornamentica favorită este de tip gotic, oriental şi renascentist - motive istoriate, vegetale, împletituri, groteschi şi godorn - sau inspirate din tablourile contemporane. Piesele cele mai valoroase datează din prima jumătate a veacului al XVI-lea, fiind executate în celebrul atelier al familiei de ceramişti Pirotti - Casa Pirotta - sau din atelierul ceramiştilor Manara şi Bergantini. Coloritul specific este albastru. Cel mai renumit serviciu de masă creat la Faenza, cunoscut sub numele de Corvinus, se păstrează la Victoria and Albert Museum, Londra. Manufactura Faenza activează şi în prezent. Muzeul Naţional de ARtă al României, Muzeul Colecţiilor din Bucureşti şi Castelul Peleş păstrează în colecţiile proprii piese remarcabile din producţia manufacturială de tip Faenza. Mărci de autor: o cruce într-un cerc; FF (Flaminio Fontana); la sfârşitul secolului al XVIII-lea: AMR (Antonio-Maria Regoli). ] [27.2]

Faenza [ Unul dintre primele oraşe italiene producătoare de ceramică smălţuită stanifer. Faima pieselor a determinat impunerea denumirii generice, universal acceptate, pentru această categorie de ceramică. În prima parte a veacului al XV-lea produsele se remarcă prin bogăţia decorului, armonia coloritului şi puritatea smalţului. Ulterior erau fabricate vase globulare, cu două mânere plate (caracteristică a centrului producător), platouri, vase de tip albarello etc.. Ornamentica favorită este de tip gotic, oriental şi renascentist - motive istoriate, vegetale, împletituri, groteschi şi godorn - sau inspirate din tablourile contemporane. Piesele cele mai valoroase datează din prima jumătate a veacului al XVI-lea, fiind executate în celebrul atelier al familiei de ceramişti Pirotti - Casa Pirotta - sau din atelierul ceramiştilor Manara şi Bergantini. Coloritul specific este albastru. Cel mai renumit serviciu de masă creat la Faenza, cunoscut sub numele de Corvinus, se păstrează la Victoria and Albert Museum, Londra. Manufactura Faenza activează şi în prezent. Muzeul Naţional de ARtă al României, Muzeul Colecţiilor din Bucureşti şi Castelul Peleş păstrează în colecţiile proprii piese remarcabile din producţia manufacturială de tip Faenza. Mărci de autor: o cruce într-un cerc; FF (Flaminio Fontana); la sfârşitul secolului al XVIII-lea: AMR (Antonio-Maria Regoli). ] [27.2]

Ferniani [ ] [27.2.1]

Florenţa [ ] [27.3]

Collapse <b>Doccia</b> [ Manufactură italiană de porţelan localizată în apropierea oraşului italian Florenţa. Fondată la 1735 de către Carlo Ginori, su sprijinul unui artist decorator vienez şi al unui ceramist italian, începe să lucreze din 1739, fiind activă până în prezent. Prima epocă de creaţie, 1755-1757 se caracterizează prin executarea de piese din porţelan tandru cu decor oriental, în care predomină albastrul-azur sau stilistica scenelor de tip Meissen sau vienez. După 1757 calitatea pastei se îmbunătăţeşte, fiind obţinut porţelan dur, de culoare cenuşie. Din 1770 se introduce aplicarea unei glazuri stanifere, astfel că producţia se dezvoltă, cuprinzând alături de obiecte decorative mărunte figurine relativ mari dimensional, similare unor sculpturi, şi basoreliefuri imitate după cele create de către Luca delle Robia. La sfârşitul secolului al XVIII-lea se execută sculpturi în stil neoclasic. Serviciile de masă sunt decorate cu motive rococo sau inspirate din decoraţia antică. În secolul al XIX-lea sunt confecţionate piese de olărie şi de porţelan care le imită pe cele similare create anterior în Italia, sau sunt copiate produsele manufacturilor Capo di Monte şi Viena. Mărci de producător: P.F. (Pietro Fanciullo, începututl veacului al XVIII-lea); o stea albastră, roşie sau aurie (sfârşitul secolului al XVIII-lea - 1850). ] [27.3.2]

Doccia [ Manufactură italiană de porţelan localizată în apropierea oraşului italian Florenţa. Fondată la 1735 de către Carlo Ginori, su sprijinul unui artist decorator vienez şi al unui ceramist italian, începe să lucreze din 1739, fiind activă până în prezent. Prima epocă de creaţie, 1755-1757 se caracterizează prin executarea de piese din porţelan tandru cu decor oriental, în care predomină albastrul-azur sau stilistica scenelor de tip Meissen sau vienez. După 1757 calitatea pastei se îmbunătăţeşte, fiind obţinut porţelan dur, de culoare cenuşie. Din 1770 se introduce aplicarea unei glazuri stanifere, astfel că producţia se dezvoltă, cuprinzând alături de obiecte decorative mărunte figurine relativ mari dimensional, similare unor sculpturi, şi basoreliefuri imitate după cele create de către Luca delle Robia. La sfârşitul secolului al XVIII-lea se execută sculpturi în stil neoclasic. Serviciile de masă sunt decorate cu motive rococo sau inspirate din decoraţia antică. În secolul al XIX-lea sunt confecţionate piese de olărie şi de porţelan care le imită pe cele similare create anterior în Italia, sau sunt copiate produsele manufacturilor Capo di Monte şi Viena. Mărci de producător: P.F. (Pietro Fanciullo, începututl veacului al XVIII-lea); o stea albastră, roşie sau aurie (sfârşitul secolului al XVIII-lea - 1850). ] [27.3.2]

Ginori [ ] [27.3.2.1]

Nigona [ ] [27.3.3]

Torelli [ ] [27.3.4]

Gubbio [ Manufactură italiană de ceramică din oraşul omonim de lână Peruggia, unde sunt documentate la începutul veacului al XV-lea numeroase ateliere de olărie. La 1470 Giorgio Andreoli obţine culori strălucitoare - mai ales un roşu-carmin al cărui secret nu se mai cunoaşte. Ornamentica aparţine tipului sgrafitto; platourile sunt ornamentate cu scene galante, istorice, portrete, motivul godron, bordura prezentând motive dispuse radial, similar ceramicii produse la Deruta şi la Casteldurante. Ceramiştii din familia Andreoli continuă tradiţia unor produse de calitate şi în veacul următor, producând o faianţă cu lustru metalic auriu. Cele mai valoroase exemplare sunt cele executate înainte de 1550. Mărci de producător: diferite genuri de semnături ale membrilor familiei Andreoli, însoţite de data fabricării produsului. ] [27.4]

Orvieto [ Oraş italian localizat în regiunea Toscana, cu veche tradiţie în arta ceramicii, în care cercetările arheologice au identificate existenţa unor ateliere medievale. Fragmentele de olărie cele mai vechi datează din secolele XIII-XV; motivele decorative sunt reprezentate de către picturi "primitive" în tonuri de verde şi roşu-purpuriu, formele fiind caracteristice stilului gotic, diferite însă de proporţiile elegante ale pieselor obţinute în alte oraşe toscane (Faenza, Siena etc.). În secolele XVI-XVII sunt fabricate aici platouri, căni şi vase decorate în relief cu motive vegetale, zoomorfe sau antropomorfe; în general gama cromatiică din această epocă cuprinde nuanţe de albastru, gri, verde, şi roşu. Mărci de producător nu sunt cunoscute. ] [27.5]

Collapse <b>Pesaro</b> [ Important centru italian de maiolică, localizat alături de Urbino şi cunoscut încă din secolul al XV-lea. Piesele cele mai vechi au lustru metalic; post 1500 statuetele, serviciile de masă, cănile, platourile sunt ornamentate cu secvenţe policrome subliniate cu aur. Atelierul, patronat de către ducele de Urbino, Guidobaldo II, a executat numeroase comenzi pentru membrii famililor Sforza şi Malatesta, care dăruiau piesele oaspeţilor de onoare. Epoca 1600-1750 reprezintă faza decăderii atelierului urbinez; se deschide o nouă manufactură, ale cărei produse imită porţelanul chinezesc, fiind la fel de căutate ca şi produsele vechii manufacturi. Mărci de fabricant: F.A.C. P. (Fillipo Antonio Callegari, Pesaro); C.C. (pentru produsele Pesaro destinate exportului). ] [27.6]

Pesaro [ Important centru italian de maiolică, localizat alături de Urbino şi cunoscut încă din secolul al XV-lea. Piesele cele mai vechi au lustru metalic; post 1500 statuetele, serviciile de masă, cănile, platourile sunt ornamentate cu secvenţe policrome subliniate cu aur. Atelierul, patronat de către ducele de Urbino, Guidobaldo II, a executat numeroase comenzi pentru membrii famililor Sforza şi Malatesta, care dăruiau piesele oaspeţilor de onoare. Epoca 1600-1750 reprezintă faza decăderii atelierului urbinez; se deschide o nouă manufactură, ale cărei produse imită porţelanul chinezesc, fiind la fel de căutate ca şi produsele vechii manufacturi. Mărci de fabricant: F.A.C. P. (Fillipo Antonio Callegari, Pesaro); C.C. (pentru produsele Pesaro destinate exportului). ] [27.6]

Callegari-casale [ ] [27.6.1]

Urbino [ Unul din cele mai renumite centr italiene de ceramică din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, specializat în executarea de cutii, pocale şi vase farmaceutice, platouri, creând modele ce sunt imitate de către alte manufacturi; decoraţii caracteristice - istoriato, în tonuri contrastante de galben-portocaliu, brun, gri-verzui, uneori cu lustru metalic. Aici activează pictori ceramişti din familiile Fontana, Pellipano şi Patanazzi, ale căror iniţiale vor da şi marca de producător a manufacturii. Din veacul al XVIII-lea centrul încetează de a mai produce piese originale. ] [27.7]


	Italia de centru-sud [28]

Caltagirone [ ] [28.1]

Collapse <b>Castelli</b> [ Important centru italian de faianţă, localizat lângă Napoli, documentat încă din Evul Mediu. Meşterii de aici s-au preocupat de continua îmbunătăţire a formulei pastei ceramice, a glazurilor şi a decorului. În veacul al XVIII-lea piesele fabricate la Castelli sunt extrem de preţuite. Serviciile de masă şi vasele, relativ complicate formal, sunt decorate cu scene religioase, câmpeneşti sau galante; colorit format din tonuri de roşu-carmin, liliachiu, galben şi verde deschis. Mărci de autor: L.G.P.; S.G. (meşterii originari din familia Grue, activi între 1670 şi 1750); Bernardino Gent (Gentilli); C.G.P. şi P.G. (meşterii originari din familia Gentilli, activi între 1670 şi 1813). ] [28.2]

Castelli [ Important centru italian de faianţă, localizat lângă Napoli, documentat încă din Evul Mediu. Meşterii de aici s-au preocupat de continua îmbunătăţire a formulei pastei ceramice, a glazurilor şi a decorului. În veacul al XVIII-lea piesele fabricate la Castelli sunt extrem de preţuite. Serviciile de masă şi vasele, relativ complicate formal, sunt decorate cu scene religioase, câmpeneşti sau galante; colorit format din tonuri de roşu-carmin, liliachiu, galben şi verde deschis. Mărci de autor: L.G.P.; S.G. (meşterii originari din familia Grue, activi între 1670 şi 1750); Bernardino Gent (Gentilli); C.G.P. şi P.G. (meşterii originari din familia Gentilli, activi între 1670 şi 1813). ] [28.2]

Gentili [ ] [28.2.1]

Grue, Carlo Antonio [ ] [28.2.2]

Collapse <b>Napoli</b> [ Centru al ceramicii italiene. ] [28.3]

Napoli [ Centru al ceramicii italiene. ] [28.3]

Brandi [ ] [28.3.1]

Capo di Monte [ Manufactură italiană de porţelan tandru, fondată la 1743 în apropierea Neapolelui de către Carol III de Bourbon, rege al Celor Două Sicilii (1716-1788) cu sprijinul unor meşteri de origine flamandă, activi între 1743 şi 1759. Piesele create de către aceştia păstrează o serie de caracteristici specifice porţelanului de tip Meissen. Atelierele se închid temporar între 1744 şi 1756, deoarece o parte a celor ce lucrau aici vor fi trimişi în Spania, la Buen Retiro, spre a înfiinţa o manufactură de porţelan, după încoronarea lui Carol al III-lea ca rege al Spaniei. Fiul acestuia, Ferdinand al VII-lea redeschide manufactura, transferată din 1773 la palatul regal napoletan. Primele piese -casete, tabachere, vase, uneori servicii de ceai - sunt ornamentate policrom în relief cu scene cu personaje şi amoraşi pe fond alb-crem, însă caracteristice sunt statuetele de ţărani şi pescari napoletani, precum şi de personaje din comedia bufă italiană. Figurinele se caracterizează formal printr-o savuroasă vioiciune şi prin disproporţia vădită dintre corp şi cap. La sfârşitul veacul ornamentica este influenţată de manifestarea publică a gustului pentru antichităţi, motivată de apropierea oraşului Neapole faţă de siturile romane Pompei şi Herculaneum - peisaje cu Vezuviul, reproduceri după frescele din casele Pompeiului şi Herculaneumului. Din veacul următor se adoptă stilul Primului Imperiu şi cel neoclasic. Manufactura funcţionează până la 1834, celebritatea produselor sale determinând apariţia unui număr mare de imitaţii, în circulaţie şi în prezent. Mărci de autor: N surmontat de o coroană; post 1771 apare FR şi RF (Ferdinandus Rex sau Real Fabbrica). ] [28.3.2]


	Italia de nord [29]

Ferrara [ Renumit centru italian de maiolică, porţelan şi tapiserii. Este documentat - fără a putea fi şi probat prin exemplare - drept manufactură de ceramică începând cu 1436. În 1567 sunt documentate primele tentative de fabricarea porţelanului, atribuit ca invenţie a doi lucrători din Urbino. Specialiştii consideră însă că piesele din acea perioadă considerate a fi primele obiecte executate din porţelan în Europa sunt de fapt executate sub patronajul familiei florentine Medici - aşadar simplu porţelan florentin. Spre 1450 Borso d'Este fondează la Ferrara o manufactură de tapiserii sub conducerea unui meşter flamand; producţia cea mai însemnată datează de la începutul veacului următor, când sunt ţesute "Istoria lui Hercule", "Metamorfozele", după poemele lui Ovidiu, şi alte piese după cartoanele lui Giulio Romană (1492-1546). Manufactura de tapiserii ăşi încetează activitatea la 1546. ] [29.1]

Lodi [ ] [29.2]

Coppelotti [ ] [29.2.1]

Feretti [ ] [29.2.2]

Rosetti [ ] [29.2.3]

Milano [ ] [29.3]

Clerici [ ] [29.3.1]

Richard [ ] [29.3.2]

Rubati [ Tip milanez de maiolică, produs începând cu 1745 de către ceramistul Felice Clarici, după modelul porţelanurilor japoneze de tip Imari (colorit originar verde-cenuşiu sau albastru-cenuşiu, cu decoraţie florală peste care se aplica un strat de glazură transparentă). ] [29.3.3]

Collapse <b>Torino</b> [ Centru italian de maiolică. Prima piesă cunoscută a fost executată la 1577, activitatea manufacturilor continuând până în secolul al XVIII-lea, ceramişti torinezi activând şi la Nevers, Franţa. În veacul al XVIII-lea pisele sunt influenţate de stilul adoptat de centrele franceze ale ceramicii Marsilia, Moustiers şi Rouen, precum şi a curentului artistic rococo. Motive decorative adoptate: elemente vegetale, lambrechin, grotesqe şi măşti, rareori peisaje şi personaje. Încercări de fabricarea porţelanului, neprecizat reuşite sau nu: mărci de producător: T.R. (Torino-Rosetti) şi G.R (Giorgio Rosetti), importanţi ceramişti ai secolului al XVIII-lea, precum şi iniţialele unor ceramişti de mai mică importanţă. ] [29.4]

Torino [ Centru italian de maiolică. Prima piesă cunoscută a fost executată la 1577, activitatea manufacturilor continuând până în secolul al XVIII-lea, ceramişti torinezi activând şi la Nevers, Franţa. În veacul al XVIII-lea pisele sunt influenţate de stilul adoptat de centrele franceze ale ceramicii Marsilia, Moustiers şi Rouen, precum şi a curentului artistic rococo. Motive decorative adoptate: elemente vegetale, lambrechin, grotesqe şi măşti, rareori peisaje şi personaje. Încercări de fabricarea porţelanului, neprecizat reuşite sau nu: mărci de producător: T.R. (Torino-Rosetti) şi G.R (Giorgio Rosetti), importanţi ceramişti ai secolului al XVIII-lea, precum şi iniţialele unor ceramişti de mai mică importanţă. ] [29.4]

Rosetti [ ] [29.4.1]


	Olanda [30]

Amsterdam [ ] [30.1]

Arnheim [ ] [30.2]

Atelier flamand [ ] [30.3]

Atelier olandez [ ] [30.4]

Collapse <b>Delft</b> [ Centru manufacturier olandez renumit pentru fabricarea faianţei între secolele al XVI-lea şi al XIX-lea şi a tapiseriilor între sfârşitul veacului al XVI-lea şi veacul următor.
Produsele din prima categorie aparţin tipului acoperit cu o glazură staniferă, similar maiolicii italiene, colorată în tonuri de albastru, verde-măsliniu, roşu-violaceu, brun, care serveşte ca fond pentru motive decorative inspirate din arta extrem-orientală sau orientală - veselă, vase de flori, plăci pavimentale, leagăne, colivii, mici bazine de apă, vase înguste cu capac, potişe, saboţi, statuete policrome (ultimele-tardiv). Faianţa veche (vieux Delft) a fost imitată pe scară largă în Europa, datorită calităţii pastei şi a decorului produselor. De la mijlocul secolului al XVII-lea sunt executate piese cu decor în camaieu albastru, dintr-o pastă de o excelentă calitate. În 1725 şi 1760 Delftul începe să decadă în urma concurenţei tot mai acerbe a faianţei englezeşti. Piesele mai târzii aparţin stilurilor chinezesc, identificat prin coloritul alb şi albastru, precum şi prin imitaţii ale porţelanului policrom originar din China - familiile neagră, roz, verde; stilului local, ale cărui motive decorative se încadrează arealului olandez de referinţă artistică; stilul porţelanului policrom de tip Meissen, încadrat din punct de vedere tipologic rococo-ului; statuete de ţărani olandezi în costume tradiţionale, saboţi, păsări, animale, precum şi o serie de imitaţii după gresia roşie chinezească. Există peste 88 de mărci de autor, dintre care cele mai cunoscute sunt: cele trei clopote, gheara, trandafirul, litera grecească alfa, securea, corabia aurie ş.a., însoţite adesea de monograma ceramistului executant.
Manufactura de tapiserii din Delft este înfiinţată de către Franz Spierlink din Anvers la 1630, faima ţesătoriei fiind asigurată de către o succesiune de suite de un sporit rafinament în utilizarea elementelor decorative. Ca urmare sunt primite comenzi din Anglia, Suedia şi Danemarca, fiind înfiinţate noi ateliere de către Jost Jans Lanckert (sfârşitul veacului al XVI-lea) şi Maximilian van der Gucht (sfârşitul veacului următor). Caracteristice Delftului sunt verdurile, scenele de vânătoare, armoariile şi feţele de pernă şi de masă. Dintre cele mai cunoscute opere se pot aminti "Istoria lui Scipio", executată la 1610 la comanda unui demnitar engâlez şi în 1621 refăcută pentru curtea regală suedeză), "Istoria lui Alexandru cel Mare" (1619), "Bătălia pentru Nieuport" (1648)etc.. Mărci de autor: H urmat de un scut şi de litera D. ] [30.5]

Delft [ Centru manufacturier olandez renumit pentru fabricarea faianţei între secolele al XVI-lea şi al XIX-lea şi a tapiseriilor între sfârşitul veacului al XVI-lea şi veacul următor. Produsele din prima categorie aparţin tipului acoperit cu o glazură staniferă, similar maiolicii italiene, colorată în tonuri de albastru, verde-măsliniu, roşu-violaceu, brun, care serveşte ca fond pentru motive decorative inspirate din arta extrem-orientală sau orientală - veselă, vase de flori, plăci pavimentale, leagăne, colivii, mici bazine de apă, vase înguste cu capac, potişe, saboţi, statuete policrome (ultimele-tardiv). Faianţa veche (vieux Delft) a fost imitată pe scară largă în Europa, datorită calităţii pastei şi a decorului produselor. De la mijlocul secolului al XVII-lea sunt executate piese cu decor în camaieu albastru, dintr-o pastă de o excelentă calitate. În 1725 şi 1760 Delftul începe să decadă în urma concurenţei tot mai acerbe a faianţei englezeşti. Piesele mai târzii aparţin stilurilor chinezesc, identificat prin coloritul alb şi albastru, precum şi prin imitaţii ale porţelanului policrom originar din China - familiile neagră, roz, verde; stilului local, ale cărui motive decorative se încadrează arealului olandez de referinţă artistică; stilul porţelanului policrom de tip Meissen, încadrat din punct de vedere tipologic rococo-ului; statuete de ţărani olandezi în costume tradiţionale, saboţi, păsări, animale, precum şi o serie de imitaţii după gresia roşie chinezească. Există peste 88 de mărci de autor, dintre care cele mai cunoscute sunt: cele trei clopote, gheara, trandafirul, litera grecească alfa, securea, corabia aurie ş.a., însoţite adesea de monograma ceramistului executant. Manufactura de tapiserii din Delft este înfiinţată de către Franz Spierlink din Anvers la 1630, faima ţesătoriei fiind asigurată de către o succesiune de suite de un sporit rafinament în utilizarea elementelor decorative. Ca urmare sunt primite comenzi din Anglia, Suedia şi Danemarca, fiind înfiinţate noi ateliere de către Jost Jans Lanckert (sfârşitul veacului al XVI-lea) şi Maximilian van der Gucht (sfârşitul veacului următor). Caracteristice Delftului sunt verdurile, scenele de vânătoare, armoariile şi feţele de pernă şi de masă. Dintre cele mai cunoscute opere se pot aminti "Istoria lui Scipio", executată la 1610 la comanda unui demnitar engâlez şi în 1621 refăcută pentru curtea regală suedeză), "Istoria lui Alexandru cel Mare" (1619), "Bătălia pentru Nieuport" (1648)etc.. Mărci de autor: H urmat de un scut şi de litera D. ] [30.5]

A la bouteille de porcelaine [ ] [30.5.1]

A la fortune [ Cornul abundenţei. ] [30.5.2]

A l'etoile [ Ornament stelat. ] [30.5.3]

Au romain [ ] [30.5.4]

Bloompot [ ] [30.5.5]

De Paauw [ ] [30.5.6]

La Griffe [ ] [30.5.7]

La tete de maure [ ] [30.5.8]

Plat de porcelaine [ Literal "platou de porţelan". Platou pentru servit masa realizat din porţelan dur sau moale, simplu sau decorat, accesorizat sau nu cu mânere pentru susţinere. ] [30.5.9]

Pot de fleurs dore [ ] [30.5.10]

Pot de roses [ ] [30.5.11]

Roos [ Familie de pictori şi gravori germani, specializaţi în realizarea de peisaje, figuri animaliere şi portrete. Cunoscuţi în plan internaţional în Olanda, Italia şi Austria, după ce au devenit faimoşi în Germania, între secolele al XVII-lea şi al XIX-lea. Johann Heinrich Roos a fost fondatorul dinastiei, urmat de fratele său mai mic Theodor Roos (1638-1687); primul este cel care a iniţiat stilul baroc în peisagistică şi pictură animalieră în Germania; fratele său s-a remarcat ca portretist la diferite curţi nobiliare sau regale din sudul Germaniei. Alţi membri marcanţi ai dinastiei au fost Johann Heinrich Roos (1631-1685), cel mai însemnat pictor animalier al veacului al XVIII-lea german; Philipp Peter Roos (1657-1706), fiul lui Johann Heinrich, virtuos al peisajelor animaliere, care a lucrat în Italia; Johann Melchior Roos (1663-1731), absolvenit al Acdemiei de arte frumpase din Haga, specializat în portretistică, influenţat de arta italiană şi de cea germană, care a lucrat atât în Germania cât şi Austria; Joseph Roos (1727-1805), absolvenit al Acdemiei din Viena, specializat în realizarea de peisaje de mari dimensiuni, director în ultima parte a vieţii a Galeriei Impeiale de Geme din Viena. ] [30.5.12]

Tete de maure [ ] [30.5.13]

Trois Cloches [ ] [30.5.14]

Gouda [ ] [30.6]

Haarlem [ ] [30.7]

Haga [ ] [30.8]

Leerdam [ ] [30.9]

Rosemburg [ ] [30.10]

Rotterdam [ ] [30.11]


	Pădurea neagră [31]


	Plymouth [ Prima manufactură engleză de porţelan dur, întemeiată de către William Coockworthy la 1768. Produse: cafetiere, ceainice, statuete-alegorii pentru continente, decorate cu motive de tip Worcester şi rococo, vase. Cromatică bazată pe albastru deschis, verde deschis şi roşu. Manufactura e transferată la Bristol în 1770. ] [32]


	Polonia [33]

Atelier polonez [ ] [33.1]

Cmielow [ ] [33.2]

Cracovia [ ] [33.3]

Korzec [ ] [33.4]

Liov [ ] [33.5]

Silezia [ ] [33.6]


	Portugalia [34]


	Raeren [ Important centru german de fabricarea gresiei, localizat lână Aachen şi cunoscut la sfârşitul veacului al XVI-lea şi până în veacul al XIX-lea. Produse: căni de mari dimensiuni, vase farmaceutice, ploşti decorate cu benzi în relief şi mânere decorate cu mascherone în formă de cap de leu. Decor: portrete, insripţii, armoarii, secvenţe religioase. Colorit: brun, gri-albăstrui, urmând ca din veacul următor să apară şi violetul. Unoeri piesele dunt montate în cositor. Din veacurile XVIII-XIX producţia a fost axată majoritar pe cănile de bere de culoare brună, imitaţii ale unor modele din perioadele anterioare. Mărci de autor: W.K. (Wilhelm Kalf), J.M. (Jean Mennicken), E.M. (Edmund Mennicken) etc. ] [35]


	România [36]

Atelier moldovenesc [ ] [36.1]

Atelier popular [ ] [36.2]

Atelier românesc [ ] [36.3]

Azuga [ ] [36.4]

Banat [ ] [36.5]

Bucovina [ ] [36.6]

Bucureşti [ ] [36.7]

Dobrogea [ ] [36.8]

Fabrica de sticlă Azuga [ ] [36.9]

Porumbacu [ ] [36.10]

Şcoală brâncovenească [ Denumire convenţională dată artei munteneşti de la sfârşitul veacului al XVII-lea şi începutul celui următor, a cărei denumire provine de la voievodul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), care prin mecenatul său a contribuit la crearea unui climat favorabil dezvoltării tuturor artelor şi a unei emulaţii constructive dintre membrii boierimii contemporane. Denumirea înglobează toate genurile artistice, de la argintărie şi broderie la arhitectură. Se defineşte prin potenţarea creatoare a unor elemente structurale şi decorative munteneşti tradiţionale, închegate unitar în anii domniei lui Matei Basarab (1632-1654) şi completate printr-o serie de inovaţii promovate de meşterii care au lucrat la comanda familiei Cantacuzino precum şi printr-un aflux de formal-decorativ de sorginte renascentistă târzie şi barocă, de filiaţie mediată - Ardeal, Dalmaţia -şi directă - zona veneţiană. ] [36.11]

Şcoală post-brâncovenească [ Etapa târzie a Şcolii brâncoveneşti, cuprinsă în linii mari între anii 1714-1760/80, urmând ca epoca domniilor fanariote (1711/16-1821) să impună definitiv influenţele cultural-artistice de factură greco-orientală. În cadrul Şcolii post-brâncoveneşti activează, de pildă, pictori iconografi din şcoala lui Pârvu Mutu Zugravul şi pietrari formaţi pe şantierele brâncoveneşti şi cantacuzine. De altfel cel care-l urmează la tron pe Constantin Brâncoveanu este un Cantacuzino (1714-1716), astfel că există o scurtă epocă tranzitorie între brâncovenism şi postbrâncovenism, în care sunt continuate unele dintre ctitoriile civile sau religioase ale defunctului domnitor. ] [36.12]

Ţara românească [ ] [36.13]

Collapse <b>Transilvania</b> [ ] [36.14]

Transilvania [ ] [36.14]

Atelier maramureşan [ ] [36.14.1]

Atelier Munţii Apuseni [ ] [36.14.2]

Avrig [ ] [36.14.3]

Baia Mare [ ] [36.14.4]

Batiz [ ] [36.14.5]

Bistriţa [ ] [36.14.6]

Braşov [ ] [36.14.7]

Cluj [ ] [36.14.8]

Făgăraş [ ] [36.14.9]

Gurghiu [ ] [36.14.10]

Mediaş [ ] [36.14.11]

Sibiu [ ] [36.14.12]

Sighişoara [ ] [36.14.13]


	Rusia [37]

Atelier caucazian [ ] [37.1]

Atelier rusesc [ ] [37.2]

Kiev [ ] [37.3]

Kuznetov [ ] [37.4]

Collapse <b>Moscova</b> [ Denumire generică pentru un mare număr de ateliere de porţelan localizate în apropierea fostei capitale a Imperiului Rus. Primul atelier a fost întemeiat de către englezul Francis Gardner la 1765, la Verbiki, fiind executate servicii de masă, vase, busturi, statuete decorate foarte bogat, într-un colorit somptuos, subliniat cu mult aur. Dintre statuete cele mai însemnate din punct de vedere artistic sunt reprezentările comice ale unor "mujici". Mărci de autor: G sau numele întreg al ceramistului - caractere chirilice sau latine, în albastru; între 1850 şi 1891 (moment în care manufactura trece în posesia familiei Kuzneţov) apare numele fondatorului alăturat figurii Sfântului Gheorghe, purtând deasupra vulturul imperial.
O a doua manufactură va fi întemeiată la Gorbunovo de către un alt englez, Charles Milly, în anii 1805-1806, epoca sa de apogeu fiind în anii 1815-1825, urmând ca la 1872 să fie desfiinţată. Aici Popov creează o serie de figurine folclorice rivalizând cu operele similare ale lui Gardner. Mărci de autor: A P (chirilice).
Lângă Moscova au funcţionat şi alte ateliere ceramice de-a lungul veacului al XIX-lea mai ales, dar cu o existenţă efemeră. ] [37.5]

Moscova [ Denumire generică pentru un mare număr de ateliere de porţelan localizate în apropierea fostei capitale a Imperiului Rus. Primul atelier a fost întemeiat de către englezul Francis Gardner la 1765, la Verbiki, fiind executate servicii de masă, vase, busturi, statuete decorate foarte bogat, într-un colorit somptuos, subliniat cu mult aur. Dintre statuete cele mai însemnate din punct de vedere artistic sunt reprezentările comice ale unor "mujici". Mărci de autor: G sau numele întreg al ceramistului - caractere chirilice sau latine, în albastru; între 1850 şi 1891 (moment în care manufactura trece în posesia familiei Kuzneţov) apare numele fondatorului alăturat figurii Sfântului Gheorghe, purtând deasupra vulturul imperial. O a doua manufactură va fi întemeiată la Gorbunovo de către un alt englez, Charles Milly, în anii 1805-1806, epoca sa de apogeu fiind în anii 1815-1825, urmând ca la 1872 să fie desfiinţată. Aici Popov creează o serie de figurine folclorice rivalizând cu operele similare ale lui Gardner. Mărci de autor: A P (chirilice). Lângă Moscova au funcţionat şi alte ateliere ceramice de-a lungul veacului al XIX-lea mai ales, dar cu o existenţă efemeră. ] [37.5]

Tver [ ] [37.5.1]

Petersburg [ La 1744 aici se întemeiază o manufactură de porţelan. Din 1758 Christoph Konrad Hunger, de la manufactura Meissen, înfiinţează o manufactură care primeşte la 1762 titlul de "imperială". Directorii centrului, Iusupov şi Viazemski, între 1762-1796 au o contribuţie importantă la dezvoltare. Piesele create aici atestă o puternică influenţă a stilului Manufacturii Sevres. 1825-începutul veacului al XX-lea este epoca declinului producţiei artistice. Producţia - servicii de masă, vase, busturi, statuete (printre care şi reproducerea imaginii unor mijici), cutii pentru tutun - este axată concomitent pe motive decorative folclorice ruseşti şi pe motive decorative occidentale. Stilul Primului Imperiu Francez a influenţat mult porţelanul produs aici, marcat de prezenşa unui viu colorit, subliniat cu mult aur. Mărci de producător; vulturul bicefal surmontat de către coroana imperială (1745); iniţala prenumelui ţarinei Ecaterinei a II-a, între 1762 şi 1796; litera chirilică P (Petru), între 1796-1801; 1801-1825 A (Alexandru); 1894--1917, litera chirilică N (Nicolae al II-lea); după 1917, secera şi ciocanul. ] [37.6]

Riga [ ] [37.7]

Şcoală rusească [ Şcoala iconografică rusească de filiaţie bizantină. Centre - Kiev, Lavra Pecerska, Nijni-Novgorod etc. ] [37.8]

Tula [ ] [37.9]

Ucraina [ ] [37.10]


	Scandinavia [38]

Danemarca [ ] [38.1]

Collapse <b>Copenhaga</b> [ Denumire generică dată mai multor ateliere de faianţă şi de porţelan localizate în apropierea capitalei daneze. Există două epoci de producţie: 1. Piesele executate de către manufactura de faianţă, întemeiată la 1722, activă până la 1814, purtând amprenta stilului manufacturilor Delft şi Nurnberg. Ulterior, ornamentica e inspirată din stilurile baroc şi rococo scandinav. Copenhaga preia şi motive decorative din arta chineză. Începând cu 1722, se execută piese din gresie, cu decor similar celui specific atelierelor engleze. Mărci de autor: IP (Johann Pfan, epoca 1727-1749); A B sau numele întreg Asbjorn; F (Jacob Fortling). 2. Fabricarea porţelanului este legată de numele unui modelator francez, Fournier, venit de la Chantilly şi Vincennes. Iniţial, între 1759 şi 1765 sunt executate piese din porţelan tandru, cu decor policrom pe fond gri-cenuşiu. Ulterior descoperirii caolinului în insula Bornholm, la 1755, Copenhaga produce porţelan dur de bună calitate în stil neoclasic. Între 1779-1780 este fondată Manufactura regală, cu sprijinul unor meşteri germani. Cea mai valoroasă creaţie este serviciul de masă denumit Flora danica, format din peste 1600 de piese, cu decor inspirat din flora locală, comandat de Ecaterina a II-a a Rusiei şi realizat între 1789-1802 (azi se află în Castelul Rosenborg din Copenhaga): Producţia manufacturii fondate de către Bing şi Grondal - statuete animaliere, peşti, statui şi vase de mari dimensiuni, cu teme inspirate din operele unor sculptori cunoscuţi sau din viaţa de zi cu zi a ţăranilor este de calitate superioară. Coloritul predominant, specific acestei manufacturi, este gri-albăstrui pe fond alb-lăptos, gen grisaiile. În 1885 Arnold Krog introduce o concepţie modernă, mai liberă şi mai sobră în elaborarea liniei şi decoraţiunii pieselor; manufactura de porţelan activează şi în prezent, având un loc de frunte în cadrul mişcării ceramice scandinave. Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Colecţiilor din Bucureşti au în patrimoniul lor piese valoroase provenite de la Copenhaga. Mărci de autor: trei linii ondulate, paralele pe orizontală, de culoare albastră (post 1775). ] [38.1.1]

Copenhaga [ Denumire generică dată mai multor ateliere de faianţă şi de porţelan localizate în apropierea capitalei daneze. Există două epoci de producţie: 1. Piesele executate de către manufactura de faianţă, întemeiată la 1722, activă până la 1814, purtând amprenta stilului manufacturilor Delft şi Nurnberg. Ulterior, ornamentica e inspirată din stilurile baroc şi rococo scandinav. Copenhaga preia şi motive decorative din arta chineză. Începând cu 1722, se execută piese din gresie, cu decor similar celui specific atelierelor engleze. Mărci de autor: IP (Johann Pfan, epoca 1727-1749); A B sau numele întreg Asbjorn; F (Jacob Fortling). 2. Fabricarea porţelanului este legată de numele unui modelator francez, Fournier, venit de la Chantilly şi Vincennes. Iniţial, între 1759 şi 1765 sunt executate piese din porţelan tandru, cu decor policrom pe fond gri-cenuşiu. Ulterior descoperirii caolinului în insula Bornholm, la 1755, Copenhaga produce porţelan dur de bună calitate în stil neoclasic. Între 1779-1780 este fondată Manufactura regală, cu sprijinul unor meşteri germani. Cea mai valoroasă creaţie este serviciul de masă denumit Flora danica, format din peste 1600 de piese, cu decor inspirat din flora locală, comandat de Ecaterina a II-a a Rusiei şi realizat între 1789-1802 (azi se află în Castelul Rosenborg din Copenhaga): Producţia manufacturii fondate de către Bing şi Grondal - statuete animaliere, peşti, statui şi vase de mari dimensiuni, cu teme inspirate din operele unor sculptori cunoscuţi sau din viaţa de zi cu zi a ţăranilor este de calitate superioară. Coloritul predominant, specific acestei manufacturi, este gri-albăstrui pe fond alb-lăptos, gen grisaiile. În 1885 Arnold Krog introduce o concepţie modernă, mai liberă şi mai sobră în elaborarea liniei şi decoraţiunii pieselor; manufactura de porţelan activează şi în prezent, având un loc de frunte în cadrul mişcării ceramice scandinave. Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Colecţiilor din Bucureşti au în patrimoniul lor piese valoroase provenite de la Copenhaga. Mărci de autor: trei linii ondulate, paralele pe orizontală, de culoare albastră (post 1775). ] [38.1.1]

Manufactura Bing si Groendahl [ ] [38.1.1.1]

Suedia [ ] [38.2]

Gustavsberg [ ] [38.2.1]

Marieberg [ Manufactură suedeză de porţelan şi faianţă localizată în apropierea oraşului Stockholm. A fost întemeiată de către Johann Eberhard Ludwig Ehrenreich între anii 1758-1759, fiind refăcută în urma incendiului din 1760. Îşi încetează activitatea la 1788. Produse: vase globulare, supiere, platouri. Colorit: verde smarald, roşu intens, negru şi violet. Epoci de creaţie: Ehrenreich, 1760-1766, caracterizată prin preeminenţa stilului rococo scandinav, nota caracteristică fiind redată de către forma de peşte, crab sau pasăre a butoanelor capacelor de vas; Berthavin, 1766-1769, caracterizată prin elemente decorative specific frabceze - cupidoni, flori graţioase, motive imprimate prin transfer, colorate negru, brun închis sau roşu; Sten, 1769-1784, carcaterizată prin fabricarea de vase în stil clasic, platouri cu bordură ajurată, chinoiseries şi figurine inspirate din personajele tablourilor lui Francois Boucher. Mărci de producător: E cu o coroană deasupra (epoca Ehrenreich); B cu o coroană deasupra (epoca Berthevin); Sten şi dedesubt MB (Marie-Berg), ultima epocă. ] [38.2.2]

Oreffors [ Localitate suedeză, localizată în comuna Kronoberg, sud-estul Suediei. Aici se află o manufactură de cristal şi de sticlă fină, întemeiată în prima jumătate a secolului trecut. Este notabilă activitatea decoratorilor Simon Gate şi Edward Hald, inventatorii aşa-numitei "Graalglass", remarcabilă prin motivele decorative multicolore, în relief, transparente, pe fond colorat sau alb. ] [38.2.3]

Orrefors [ Localitate suedeză, localizată în comuna Kronoberg, sud-estul Suediei. Aici se află o manufactură de cristal şi de sticlă fină, întemeiată în prima jumătate a secolului trecut. Este notabilă activitatea decoratorilor Simon Gate şi Edward Hald, inventatorii aşa-numitei "Graalglass", remarcabilă prin motivele decorative multicolore, în relief, transparente, pe fond colorat sau alb. ] [38.2.4]

Stockholm [ ] [38.2.5]

Uppsala [ ] [38.2.6]


	Sinceny [ Manufactură franceză de faianţă, fondată la 1733 de către J.B. de Fayard în incinta castelului său din regiunea Aisne. Încetează activitatea la 1863. Producţie iniţaială de tip Rouen, apare pictura în email după 1775. Ornamentică variată, cu motive de factură extrem-orientală - personaje chinezeşti, peisaje cu bambuşi, păsări - şi o serie de scene de gen în stilul pictorului Jacques Callot (1592-1635). Colorit în tonuri vii, în care predomină galbenul, albastrul şi roşul. Mărci de producător: S (albastru); a Sinceny (negru); Scy (numele prescurtat al oraşului, negru). ] [39]


	Spania [40]

Alcora [ Manufactură spaniolă de faianţă şi de porţelan, localizată în apropierea oraşului Valencia, fondată în anii 1726-1727 de către Don Bonaventura Pedro de Alcantara, conte de Aranda, cvu sprijinul unor meşteri faianţari francezi de la Moustiers. Între anii 1727-1749 sunt executate cele mai valoroase piese. Ulterior se produc aplice ovale în stil rococo, având o scenă religioasă la centru încadrată de de motive în relief, platouri, vase, majoritar aparţinând tipului albarello, intens colorate - portocaliu, verde sau negru-roşiatic. Ornamentica este formată din motive florale extrem-oriental stilizate, precum şi floarea de cartof, specifiă manufacturii Moustiers. Din 1751 începe fabricarea porţelanului cu ajutorul unor meşteri germani şi francezi. Între sfârşitul veacului al XVIII-lea şi începutul celui următor sunt realizate piese valoroase în stil Wedgwood şi în stil neoclasic. Mărci de autor: A ştanţat cu brun, negru sau aur (post 1784); un cerc inscripţionat Fab. de Aranda şi dedesubt litera A. ] [40.1]

Atelier spaniol [ ] [40.2]

Madrid [ ] [40.3]

Buen retiro [ ] [40.3.1]

Santa Barbara [ Manufactură spaniolă de tapiserie, fondată de către Filip al V-lea la Madrid în anii 1720-1721 pentru a impulsiona industria fondată de către Filip al II-lea (1556-1598) în veacul al XVI-lea. Iniţial sunt ţesute piese în tehnica basse-lisse; din 1731 un specialist francez va fonda un atelier în tehnica haute-lisse. Producţie formată din piese inspirate din operele pictorilor italieni Rafael şi Guido Reni, transpuneri ale scenelor câmpeneşti din tablourile flamanzilor David Teniers I şi II, precum şi o serie de scene militare, după Filip Wouwerman. Suitele de tapiserii cele mai cunoscute sunt: "Vânătorile", cu armoariile regelui Filip al V-lea, "Istoria lui Telemac" şi "Istoria lui Don Quijote" - ultima după cartoanele pictorului Procaccini, ataşat curţii spaniole. Până către 1780 sunt reproduse frecvent modele anterioare, urmând ca în epoca domniilor lui Ferdinand al VI-lea (1713-1759) şi Carol al III-lea (1759-1788) să fie ţesute numeroase piese originale pentru castelele regale, unele cu fir de aur, ce rivalizează cu piesele similare ale manufacturilor omonime Gobelins şi Beauvais. Prosperitatea industriei madrilele de tapiserii datează până la sfârşitul veacului al XIX-lea, piesele cele mai însemnate fiind create după cartoanele pictorului Francisco Goya, numit pictor oficial al Manufacturii Santa Barbara. Acesta reprezenta scene populare tipic spaniole - adunări, dansuri şi jocuri. Cele 46 de modele create începând cu 1766 pentru Palatul Escorial de lângă Madrid se disting prin pitorescul subiectului şi printr-o gamă variată de culori vii. La începutul veacului al XIX-lea atelierul este grav avariat, nemaţesându-se decât tapiserii după modelele veacului precedent. ] [40.3.2]

Malaga [ ] [40.4]

Sevilla [ Centru de ceramică spaniol, cu atelierele concentrate în suburbia Triana. Producţia cuprinde 3 categorii distincte de ceramică: - piese de olărie de mari dimensiuni, cu decor în relief sau cu motive de tip medalion, inscripţii arhaice în relief sau mici motive incizate. - plăci decorative parietale, frecvent folosite în arhitectura spaniolă, cu ecusoane şi motive în relief, derivate din ceramica maură, colorate în verde, brun, alb sau albastru, şi care datează din secolul al XIV-lea, urmînd ca din veacul următor să figureze decorativ motivele torsadei, animalelor fantastice, frunziş, vase, armoarii (motive gotice şi renascentiste), combinate cu elemente specifice decoraţiei arabe de tip geometric. - plăci de paviment din faianţă pictată în stil italian sau flamand (meşteri din Ţările de Jos ori Italia), cu ornamentaţie de tip feronerie (rar). Mărci de fabricant: Augusta sau Austa (Cristobal de Augusta, sfârşitul secolului al XVI-lea); A.L. (Alonso Garcia). ] [40.6]

Sevilla [ Centru al ceramicii spaniole, cu atelierele concentrate în suburbia Triana. Producţia cuprinde 3 categorii distincte de ceramică: 1. Piese de olărie de mari dimensiuni, cu decor în relief sau cu motive similare celor ale "vasului din Alhambra", cu medalioane, inscripţii arhaice în relief sau mici motive incizate (ceea ce dovedeşte existenţa până la 1500 a unui grup activ de ceramişti mauri în regiune); după secolul al XVI-lea apar pe vasele pentru apă şi platouri simboluri şi inscripţii creştine. 2: Plăci decorative - utilizate frecvent în arhitectura spaniolă - cu ecusoane şi motive în relief, derivate din ceramica maură, colorate în verde, brun, auriu, alb sau albastru, care datează din secolul al XIV-lea sau chiar mai vechi. Către mijlocul secolului al XV-lea apar motivele frânghiei împletite şi cele specifice stilurilor gotic - animale fantastice - şi renascentist - frunziş, vase, elemente heraldice - îmbinate cu decorul arab geometric. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea piesele produse aici nu mai au aceeaşi originalitate ca în veacul al XVI-lea. 3. Plăci de paviment din faianţă pictată în stil italian sau flamand - executate de către o serie de meşteri veniţi din Italia şi Flandra -ce datează din veacul al XVI-lea. Unele piese au o decoraţie specifică feroneriei. Produse de mai mică importanţă au fost realizate până în veacul al XVIII-lea. Mărci de producător: numele sau iniţialele ceramiştilor Augusta sau Austa - Cristobal de Augusta, sfârşitul veacului al XVI-lea; A L (Alonso Garcia). ] [40.7]

Talavera [ Marcă modernă de producător pentru centrul de producerea ceramicii din Talavera de la Reyna. ] [40.8]

Valencia [ Important centru spaniol de ceramică, activ din secolul al XIII-lea până în prezent. Începând din secolul al XIV-lea se fabrică olărie verde şi roşie în suburbia Paterna şi în localităţi învecinate, urmând ca între 1251 şi primii ani ai secolului al XVII-lea să fie produsă faianţă cu lustru metalic de către ceramişti mauri, în baza unui privilegiu semnat de regele Jaime I de Aragon în secolul al XIII-lea. Produse bine cunoscute în secolele al 14-lea şi al XV-lea, cu motivele decorative: pomul vieţii, gazela, animale heraldice, flori cu 5-6 petale, steme, cruci, benzi dispuse lateral şi arabescuri. Din secolele următoare se produc platouri cu armoarii, căni, boluri, decorate cu motive de sorginte arabă albastre sau brune, cu lustru auriu, verzui sau sidefiu, motive vegetale în relief cu volute şi inscripţii gotice. O categorie aparte o vor forma plăcile decorative circulare sau pătrate, similare plăcilor persane în ceea ce priveşte motivele decorative şi coloritul şi utilizate pentru decorarea tavanelor şi a pavimentelor. Produsele de olărie ale centrului figurează în inventarele diferitelor epoci, iar cele decorative apar în picturi numeroase ale artiştilor spanioli. ] [40.9]


	SUA [41]


	Swansea [ Manufactură engleză localizată în Wales (Ţara Galilor), în care sunt confecţionate piese din cfaianţă şi porţelan între 1764/65 şi 1870. Stilul adoptat este cel neoclasic, ornamentica e formată din flori, fructe, păsări, fluturi şi peisaje. Caracteristice atelierului sunt serviciile de masă, iar către 1845-1850 sunt executate vase în stil etrusc sau grecesc. Cele mai reprezentative piese aparţin ceramistului Lewis Llewellyn Dillwyn, autor al decorului vaselor etrusce. Mărci de producător: Swansea, având un trident dedesubt (pentru porţelan); Dillwyn şi dedesubt Swansea (pentru faianţă). ] [42]


	Ungaria [43]

Collapse <b>Atelier maghiar</b> [ ] [43.1]

Atelier maghiar [ ] [43.1]

Atelier budapestan [ ] [43.1.1]

Gyor [ ] [43.2]

Herend [ ] [43.3]

Holics [ Manufactură de faianţă fondată la 1743 în oraşul maghiar Holics din iniţiativa prinţului consort Francisc de Aragon, soţul împărătesei Maria-Tereza; beneficiază de patronajul imperial până la 1827. Piesele iniţiale sunt executate sub influenţa faianţei franceze de tip Strasbourg şi italiene de tip Castelli. Ulterior sunt executate piese sub influenţa stilistică a faianţei populare locale, numită Habana. Sunt confecţionate boluri, supiere, cutii pentru unt, în formă de păsări şi de legume, cu motive decorative în culori vii pe fond crem. Este adoptat stilul ceramicii engleze glazurate, iar între anii 1790 şi 1810, când activează aici meşteri vienezi, sunt confecţionate şi pese din porţelan, de foarte bună calitate, cu aceeaşi decoraţie, subliniată însă de această dată cu aur. Mărci de producător: H; HF (Holitscher Fabrik); Holics sau Holitsch (1785-1813). ] [43.4]

Pecs [ ] [43.5]

Regecz [ ] [43.6]

Szolnai [ ] [43.7]

Tata [ ] [43.8]


	Vergniaud l, [44]


	Zone şi centre de artă extrem-orientală [ Regiuni emergente periferice ale artei orientale pornind de la anumite centre de creaţie şi de inovaţie. ] [45]